2015 – anul cel mai cald din istorie. Până acum. Ce ne așteaptă în 2016?

Bine v-am regăsit în noul an 2016. Un an de la care toată lumea așteaptă să fie mai bun decât precedentul. Dar cât de rău a fost 2015? Ei bine, lumea științifică este pregătită să arate cu măsurători concrete că 2015 a fost cel mai călduros an din istorie (mă rog, de când s-au început măsurătorile temperaturii medii globale, adică de pe la sfârșitul anilor 1800).

2015 este dogoritor față de ceilalți ani de până acum (Dr. Gavin Schmidt, NASA Goddard Institute of Space Studies)

Conform celor de la GISS, luna noiembrie a înregistrat o temperatură cu 0,25 grade Celsius mai mare decât cea mai călduroasă lună noiembrie de până acum. Iar, față de temperatura medie din perioada 1951-1980, temperatura medie din noiembrie 2015 a fost mai mare cu 1,05 grade Celsius. Nu doar atât, NASA mai arată că temperaturile din zona arctică și din Siberia au fost mai ridicate cu peste 10 grade Celsius față de valorile normale.

2015-record-temperatura---ecoprofit-2
Deocamdată, doar estimare: 2015 – cel mai călduros an din istoria măsurătorilor temperaturii medii globale

În mod interesant, autoritățile și specialiștii meteo care apar pe la televiziuni se feresc să facă o corelație directă între nivelul poluării produse de activitatea umană și încălzirea globală din ce în ce mai vizibilă. Se vorbește despre anomalii trecătoare, argumentându-se că nu e prima oară când vedem temperaturi mai mari decât normal sau fenomene meteo extreme. Mi se pare o atitudine normală pentru factorii de decizie: se încearcă până în ultimul moment evitarea panicii și păstrarea impresiei că totul e sub control (vă mai amintiți filmul ”2012”?).

Și astfel se omite o mare ”coincidență” – curba de creștere a temperaturii medii globale este similară cu aceea a creșterii emisiilor de gaze cu efect de seră, dintre care cel mai important deja foarte cunoscutul (și blamatul) dioxid de carbon. Pe scurt, încălzirea globală merge ”mână-n mână” cu poluarea cauzată de activitatea umană. Sau, altfel spus, consumerismul, dependența de combustibilii fosili și exploatarea intensivă a resurselor naturale distrug încet, dar sigur ideea de viitor sustenabil.

2015-record-temperatura---ecoprofit-1
Un studiu al Climate Central afirmă că temperaturile mari din 2015 sunt cauzate în proporție de 95% de poluarea umană. Evident, climato-scepticii pariază pe cei 5% atribuiți fenomenelor naturale, cum ar fi El Nino sau activitatea solară…

Din păcate, summit-ul COP21 Paris 2015 a fost un pas mult prea mic față de așteptări în direcția combaterii serioase a poluării. În mod oficial se consideră că renunțarea la combustibilii fosili până în 2100 ar putea limita creșterea temperaturii globale la doar 2 grade Celsius față de începutul Revoluției Industriale, de la finalul anilor 1800. Însă mulți specialiști și activiști de mediu vin cu estimări extrem de grave: dacă nu se schimbă radical modul de gândire și de acțiune al societății, până în maximum 2050 poluarea va duce la schimbări climatice greu de imaginat. Iar adaptarea rapidă a omului la acestea va fi aproape imposibilă.

De aceea 2016 e un an extrem de important pentru toată lumea.

2016 este anul în care vom vedea tendințele clare din domeniul regenerabilelor. Și anume, dacă guvernele se vor ține de cuvânt și vor sprijini aceste investiții mai mult decât până acum. Așa cum au promis la COP21. Nu doar atât, ar trebui să vedem și investiții fără precedent în cercetarea unor noi tehnologii, mai ales a celor de decarbonizare.

Tot în 2016 vom vedea dacă va fi pusă în practică transparența sprijinului acordat de guverne companiilor din sectorul combustibililor fosili. În 2015, FMI a dat publicității un raport șocant privind valorile subvențiilor anuale pentru Big Oil. Care ne-a arătat o mare ipocrizie a factorilor de decizie și cum ne sunt scoși banii din buzunare tocmai pentru a susține poluarea.

2016 este un an cu dureri de cap pentru companiile din sectorul transporturilor. Pentru că în acest an ar trebui ca autoritățile și producătorii să se pună de acord în privința limitelor de emisii poluante și a unor noi metodologii de măsurare a consumului și emisiilor. E un subiect extrem de sensibil, mai ales după ce a scos la iveală scandalul ”Dieselgate” în materie de practici neortodoxe.

Rămânând în domeniul auto, 2016 ne va arăta din plin cum se pregătesc constructorii auto pentru noile concepte de mobilitate: de la cea electrică sau plug-in hibridă până la car-sharing sau condusul autonom. În România sunt curios dacă tehnocrații vor găsi soluții pertinente privind subvențiile pentru mobilitatea electrică, dar și modificarea blamatului timbru de mediu.

Tot în 2016 sunt așteptați primii pași concreți pentru legislația care să facă posibilă trecerea cât mai rapidă de la economia liniară de acum (sau economia consumeristă nesustenabilă) la o economie circulară, bazată pe reciclare și ”politica lucrului bine făcut”. Din păcate pentru cei anti-schimbare, economia circulară amenință din plin scenariile ”business as usual”, care se bazează pe ideea ineptă a creșterii economice la infinit în condiții de resurse finite.

Nu pot spune că începutul de 2016 se anunță optimist, deoarece disensiunile politice sunt în toi, amenințarea terorismului rămâne în vogă, temerile privind o nouă criză economică ne lovesc permanent, iar interesul imediat face societatea dezinteresată de viitorul de peste 20-30 de ani (influențat drastic de acțiunile – sau inacțiunile – de acum). Dacă, însă, 2016 va fi un an cel puțin la fel de călduros ca și 2015, s-ar putea ca opinia generală să se modifice radical. Eu unul sunt gata să pariez că temperatura medie va continua să crească și în 2016. Voi?