Din 2018, cvadriciclurile (gen Renault Twizy) devin eligibile în Programul Rabla Plus

renaut-twizy-rabla-plus-ecoprofit

Iată că Ministerul Mediului a luat hotărârea de a include în programul Rabla Plus și cvadriciclurile – vehicule electrice ce nu sunt încadrate ca autoturisme, așa cum este cazul micului Renault Twizy, care se dovedește o alternativă foarte interesantă pentru transportul nepoluant în orașele aglomerate.

Ceea ce înseamnă că, începând din 2018, Twizy va deveni cel mai accesibil vehicul electric (prin programul Rabla Plus), datorită prețului de circa 5.700-5.800 euro. Twizy va fi eligibil pentru ecotichet, dar în limita a maximum 50% din prețul de vânzare al mașinii – care, cu bateria inclusă, se cifrează la 11.500 euro.

Iată și comunicatul oficial:

Ghidul Programului „Rabla Plus” a fost modificat pentru a deveni mai accesibil pentru românii care îşi doresc să îşi achiziţioneze maşini electrice. Astfel, a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893/14.11.2017, Ordinul nr. 1364/2017 pentru modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2017 – 2019, aprobat prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrul mediului, nr. 660/2017.

Venind în întâmpinarea solicitărilor primite, a fost introdusă o nouă categorie de autovehicule finanțate prin Program și anume cvadriciclurile electrice, care vor putea fi achiziționate începând cu 1 ianuarie 2018.

De asemenea, pentru a se asigura o utilizare eficientă a sumelor alocate finanțării întregului Program, s-a introdus un procent maxim de finanțare de 50% din prețul de achiziție a autovehiculelor electrice, ținând cont de valoarea ecotichetului, de aproximativ 10.000 euro, raportată la prețurile existente pe piață.

O altă modificare la Programul „Rabla Plus” este eliminarea termenului de 31 decembrie până la care pot fi emise facturile de achiziție a autovehiculelor electrice noi, ținând cont de perioadele mari de timp necesare producătorilor pentru livrarea autovehiculelor respective. În acest context, facturile vor fi emise în termenul de 180 de zile de valabilitate a notelor de înscriere a persoanelor fizice și juridice, fără a mai fi condiționată livrarea autovehiculelor până la sfârșitul anului fiscal.

O veste de natură să trezească interesul în special al antreprenorilor ce pot utiliza Twizy ca vehicul de livrări sau în programe car-sharing. Dar și autoritățile ar putea deveni interesate de micul Twizy, care poate intra în parcul auto al jandarmeriei sau poliției locale. 

SHARE