50 de ani de Ziua Pământului. Unde a ajuns Earth Day 2020

earth-day-2020-ziua-pamantului-ecoprofit

22 aprilie 1970 ar trebui să fie o zi importantă în manualele de istorie. A fost ziua în care, acum o jumătate de secol, într-o Americă cu mai mult spirit civic, circa 10% din populația SUA a declanșat o mișcare nemaivăzută de protest anti-poluare și anti-ignoranță.

La 50 de ani distanță, pe 22 aprilie 2020 fiica mea a împlinit 1 an de existență pe această planetă. Motiv suficient pentru a-mi pune o întrebare esențială: ce lume îi lasă generația mea generației ei?

 

Niște cifre: concentrația de CO2 din atmosferă

Aprilie 1970: 328 ppm
Aprilie 2020: peste 410 ppm

(în 6 aprilie era măsurată valoarea de 414,5 ppm pentru martie 2020)

În cei 50 de ani de la prima zi oficială a Pământului, concentrația de CO2 din atmosfera planetei a crescut cu 25%. Nu pare mult, până când aruncăm un ochi la următorul grafic, care ne arată că, de fapt, creșterea concentrației de CO2 a luat-o la galop fix în perioada asta.

co2-grafic-ecoprofit

Și ce ne mai spune acest grafic este chiar faptul că poluarea omului e principala locomotivă a încălzirii globale. În ciuda climato-scepticilor, a celor care neagă cu înverșunare contribuția evidentă a activității umane la influența schimbărilor climatice și a celor cărora nu le pasă de aceste lucruri.

Din păcate, fiica mea nu poate înțelege, la vârsta de un an, cât de mult rău am reușit noi să facem mediului de care depindem: prin exploatarea și arderea combustibililor fosili (cărbuni, petrol, gaze naturale), prin defrișările masive, prin agricultura intensivă, prin poluare apelor planetei, etc.

 

O singură planetă și atât de mulți oameni

La începutul anilor ’70 populația planetei depășea pragul de 4 miliarde de suflete. În 2020, suntem aproape 8 miliarde de oameni. Deci în ăștia 50 de ani numărul de Homo sapiens aproape s-a dublat.

Ceea ce n-ar fi o problemă în sine dacă societatea umană s-ar dezvolta sustenabil. Din păcate, fiica mea de un an chiar nu are cum să înțeleagă incredibilul paradox al societății de consum: dorința de a avea creștere economică la infinit cu resurse limitate într-o economie liniară, care devalizează resursele și transformă totul în deșeuri.

Economia circulară se numără printre pilonii mișcării Ziua Pământului: surse de energie regenerabilă, reciclare, consum responsabil, industrie sustenabilă, accent pe cercetare și dezvoltare tehnologică, etc. Dar cât din economia de azi „vânează” aceste deziderate?

Hilar, noi, oamenii așa-zis maturi de azi, ne comportăm cam la fel de egoist precum un copil de un an: nu ne pasă de nimic din jurul nostru, ne interesează doar satisfacerea propriilor pofte și nevoi, n-avem viziunea de ansamblu a mediului în care trăim, nu ne pasă dacă stricăm jucării sau irosim mâncare, etc.

Diferența între „aia mică” de un an și noi ceilalți este că noi avem capacitatea de a înțelege ce se întâmplă în jurul nostru, avem informații privind influența directă pe care acțiunile noastre o au asupra mediului de care depindem, suntem suficient de inteligenți pentru a face alegerile corecte.

Și, totuși, în 50 de ani de la prima ediție Earth Day, lucrurile s-au înrăutățit. Iar noi numim asta „evoluție tehnologică”.

 

Green tech vs. brain wash

Ziua Pământului este una dintre multele victime ale ignoranței și manipulării. Să fii ecologist a ajuns să echivaleze, pentru omul obișnuit al secolului 21, cu a fi un fraier ce se opune progresului tehnologic, a fi un nenorocit care ne-ar vrea înapoi în epoca de piatră, a fi un nebun care sperie lumea cu apocalipsa poluării.

Când am spus „omul obișnuit al secolului 21”, m-am referit la acea persoană care a devenit dependentă de confortul societății de consum, dependentă de produsele care îl fac să se simtă mai evoluat și superior, dependentă de mesajele care-i gâdilă egoismul civic, dependentă de asigurările că modul său de viață consumerist și exagerat e cel corect.

Într-o măsură mai mică sau mai mare, cam toți suntem așa. Și mult prea puțini ca Greta Thunberg. Pe care sper din toată inima ca fiica mea să o aibă ca model când va mai crește – acum, la un an, e mult prea mică să înțeleagă ce rază de speranță reprezintă Greta pentru viitorul ei.

Da, vorbesc de acea Greta Thunberg zugrăvită aproape ca o eco-teroristă de mass-media care trăiește din publicitatea adusă de marile corporații ce toacă resursele planetei. Acea Greta Thunberg de care se amuză social-media superficială prin meme-uri tembele și fake-news-uri cool. Acea Greta Thunberg care-i agasează pe toți liderii lumii deoarece îndrăznește, „mucoasa adolescentă”, să-i apostrofeze pentru că, de fapt, nu fac nimic pentru a le asigura generațiilor viitoare o lume sustenabilă.

Cât de mult îmi doresc să văd ce ar alege fiică-mea ca fiind brain-wash: toate discuțiile și informațiile științifice despre schimbările climatice și cauzele lor SAU beneficiile societății de consum, cu energia și transporturile bazate pe carburanți fosili, agricultura intensivă bazată pe chimicale și necesitatea de a transforma pădurile în mobilier modern?

 

Next 50 years

Din păcate, criza #coronavirus a eclipsat ediția aniversară a Zilei Pământului. Ceea ce ar fi trebuit să fie un mesaj asurzitor a zeci, poate sute de milioane de oameni, s-a transformat în niște acțiuni palide și răgușite, fără impact real.

Și totuși, paradoxal, covid-19 ajută întrucâtva această mișcare ecologistă. Ne-o dovedesc toate știrile astea mărunte, care ne anunță că aerul din orașele altă dată atât de aglomerate este acum respirabil, că nivelul de poluare a scăzut simțitor în condițiile sistării activității industriale, că decesele cauzate de coronavirus sunt mai multe în zonele poluate, etc.

Cumva, cea de-a 50-a ediție a Zilei Pământului a reușit, involuntar, să transmită mesajul corect tuturor: chiar dacă momentan ne-am luat de gât cu coronavirusul, de fapt poluarea este inamicul nostru real, cu care ne așteaptă un război pe termen lung și foarte lung.

Un război pe care îl va duce din plin generația ăsteia mici, de a împlinit un an. Rolul generației mele și a părinților mei va fi să nu punem bețe-n roate… Pentru că, din păcate, am cam demonstrat că, fie din neștiință, fie din ignoranță, fie din lăcomie, ne pricepem mult mai bine să distrugem mediul înconjurător decât să creăm o lume sustenabilă.

 

În încheiere, îmi doresc ca la ediția cu numărul 100 a Earth Day, fiica mea să citească aceste lucruri și să-mi transmită, peste decenii, că mă iartă. Pe mine și pe toți din generațiile de până acum care au contribuit, în mod voit sau nu, la tăierea crăcii de sub picioare.

Poate, totuși, în 2070 ea va trăi într-o lume care va fi așa cum îmi imaginam eu 2020-ul când eram mic: mașini zburătoare, orașe ecologice, oameni sănătoși, tehnologii extraordinare. Ar fi păcat (dar, of, atât de plauzibil!) ca lumea de mâine să fie o transpunere în realitate a „Mad Max”.

SHARE