Înmatriculări august 2018 mașini eco: electrice, plug-in hibride și hibride

inmatriculari-masini-eco-august-2018-ecoprofit-0

 1. Mașini electrice – august 2018

Cu 106 mașini înmatriculate, august devine cea mai bună lună din 2018, depășind luna februarie, când s-a atins doar nivelul de 95 de unități. Chiar dacă vorbim o valoare modică, pentru firava piață de mașini electrice depășirea barierei de 100 de unități lunar reprezintă un mare succes – la care, ce-i drept, contribuie și întârzierile în livrări, o problemă pe plan european.

Statistic vorbind, în primele 8 luni ale lui 2018 înmatriculările de mașini electrice sunt duble față de tot anul 2017, ceea ce arată că dinamismul acestei piețe este unul încă accentuat. Totuși, nu e de neglijat faptul că acest segment depinde ombilical de Programul Rabla Plus, așa încât e bine ca entuziasmul să fie rezervat.

inmatriculari-masini-electrice-august-2018-ecoprofit-1

În cifre, în perioada ianuarie-august 2018 au fost înmatriculate 503 mașini electrice (dintre care 20% doar în august!) – adică mai mult de jumătate din toate mașinile electrice înmatriculate în România până la finalul lui august. Rezultatul se bazează mai mult pe contextul recuperărilor întârzierilor livrărilor din lunile anterioare.

 

Luna august a fost dominată de duelul dintre BMW i3 și Renault ZOE, germanul având câștig de cauză în final – lăudabil cu atât mai mult cu cât vorbim de cea mai bună lună pentru i3 în acest an. Interesant și revirimentul înmatriculărilor mașinilor smart ForFour și ForTwo, care înregistrează printre cei mai mari timpi de așteptare din cauza numărului mare de comenzi de pe plan european.

O mențiune pesimistă: este pentru prima dată în acest an când nu vedem absolut nicio înmatriculare a vreunui model Tesla. Iar intrarea în scenă a nolui Nissan Leaf trenează din cauza cererii uriașe din Europa, producătorul prioritizând livrările pentru piețele cu volume mult mai mari decât România în materie de mașini electrice.

inmatriculari-masini-electrice-august-2018-ecoprofit-2

 

În luna august a acestui an piața de mașini electrice a fost la un pas de atingerea pragului de 1.000 de unități. Oricât de puțin ar părea, raportat la înmatriculările de mașini convenționale, să nu uităm că până în 2015 erau înmatriculate de zece ori mai puține unități – așa încât saltul este realmente uriaș.

inmatriculari-masini-electrice-august-2018-ecoprofit-3

Aproape jumătate din piața de mașini electrice de la noi este dominată de trei modele: BMW i3, Renault ZOE și VW e-Up! – este de apreciat că i3 deja a depășit pragul de 200 de înmatriculări, deși vorbim de o mașină mai scumpă decât celelalte două.

Față de începutul anului, cota de piață a mașinilor Tesla s-a diminuat simțitor, ceea ce este de înțeles, câtă vreme vorbim de modele scumpe, care nu sunt eligibile în programul Rabla Plus. De remarcat evoluția uneia dintre cele mai accesibile mașini electrice de la noi, smart ForFour, dar și creșterea sigură a numărului de utilitare Kangoo Express Z.E.

 

 2. Mașini plug-in hibride – august 2018

Pentru domeniul mașinilor plug-in hibride, luna august a fost bună în materie de înmatriculări, dar nu cea mai bună: cele 69 de exemplare sunt cu aproape 20% mai puține decât cele 88 din februarie. Totuși, dat fiind bonusul guvernamental mult mai mic decât în cazul mașinilor electrice, precum și prețurile mai ridicate, rezultatul poate fi considerat bun.

inmatriculari-masini-plug-in-hibrid-august-2018-ecoprofit-1

În primele 8 luni ale lui 2018, înmatriculările de mașini plug-in hibride se ridică la 393 de unități, de aproape două ori mai mult decât cele 216 din 2017 – deci și în cazul pieței de mașini plug-in hibride putem vorbi de o evoluție marcantă în 2018.

 

Poate părea curios că, în luna august, cele mai multe înmatriculări îi aparțin unui model premium sportiv foarte scump: Porsche Cayenne E-Hybrid. Una dintre explicații ține de întârzierea livrărilor. Alta ar fi faptul că Porsche și-a schimbat radical politica, privilegiind propulsia electrificată în detrimentul celei diesel (care până acum era dominantă în cazul acestui SUV).

Podiumul mai este ocupat de două dintre cele mai populare modele ale acestui segment: Mitsubishi Outlander PHEV (jumătate dintre mașini provin de pe piața second hand) și VW Passat GTE. În rest, chiar dacă numărul de mărci și modele e mai mare decât în cazul pieței de mașini electrice, înmatriculările de alte mașini plug-in hibride sunt modice.

inmatriculari-masini-plug-in-hibrid-august-2018-ecoprofit-2

 

Piața de modele plug-in hibride a ajuns la un nivel destul de ridicat, de aproape 850 de unități. Chiar dacă podiumul e ocupat în continuare de VW Passat GTE, Mitsubishi Outlander PHEV și Opel Ampera, felia cea mai mare din acest segment (circa 25%) îi aparține lui BMW, cele 7 modele oferite cumulând peste 200 de înmatriculări până la finalul lui 2018.

inmatriculari-masini-plug-in-hibrid-august-2018-ecoprofit-3

 

 3. Mașini hibride – august 2018

Fără îndoială, luna august a depășit toate așteptările în materie de înmatriculări de mașini hibride: peste 800 de modele, adică aproape dublu față de cea mai bună lună de până atunci, iulie. Culmea, doar circa 150 dintre acestea provin de pe piața second hand, boom-ul fiind asigurat de recuperarea întârzierilor în livrări din lunile precedente, în special către firmele care-și schimbă flotele cu mașini hibride.

inmatriculari-masini-hibrid-august-2018-ecoprofit-1

În primele 8 luni din 2018 au fost înmatriculate 3.450 de mașini hibride, cu peste 10% mai multe decât în tot anul 2017, când s-au înmatriculat 3.063 de unități. Față de mașinile electrice și cele plug-in hibride, evoluția pieței de mașini hibride este mai lentă, dar foarte solidă. Până la finalul lui 2018 sunt toate șansele pentru depășirea barierei de 5.000 de înmatriculări de mașini hibride în acest an.

 

După ce Toyota C-HR a „ratat” în iunie depășirea barierei psihologice de 100 de unități înmatriculate pe lună, iată că în august a spulberat orice așteptări datorită celor 249 de unități înmatriculate – adică într-o singură lună au fost înmatriculate aproape un sfert dintre toate aceste modele existente acum în România! Fără îndoială, C-HR merită titulatura de divă eco.

Rezultate foarte bune au înregistrat și „verii” mai convenționali, Toyota Yaris Hybrid și Toyota Auris Hybrid, ambele având în august cele mai mari valori ale înmatriculărilor lunare de până acum. Prin comparație, celelalte modele au înmatriculări insignifiante, dominația japonezilor fiind absolută: 88% dintre mașinile hibride înmatriculate în august sunt Toyota și Lexus.

inmatriculari-masini-hibrid-august-2018-ecoprofit-2

 

Piața de mașini hibride a ajuns până la aproape 14.000 de unități la finalul lunii august – adică este de aproape 10 ori mai mare decât piața de mașini electrice și plug-in hibride la un loc. În mod interesant, de la lună la lună se remarcă o înclinare din ce în ce mai accentuată a balanței spre modele hibride noi – încă o dovadă a percepției clienților (atât persoane fizice, dar mai ales companii) că hibridele sunt o alternativă reală la motoarele diesel.

inmatriculari-masini-hibrid-august-2018-ecoprofit-3

Deși Toyota Prius rămâne cel mai popular model hibrid la noi (grație domeniului second hand), cota sa de piață scade simțitor în favoarea a două modele din zona mașinilor noi: citadina Yaris și perechea hatchback / break Auris. Crossover-ul nonconformist C-HR câștigă teren foarte rapid, în timp ce SUV-ul RAV4 reușește, în sfârșit, să-i „ia fața” break-ului hibrid-diesel Peugeot 508 RXH.

Cumulat, modelele hibride Toyota înmatriculate până acum în România au depășit cota de 8.100 de exemplare, la care se mai adaugă peste 2.700 de modele hibride Lexus – așa încât nu e de mirare că 75% din piața de mașini hibride le revine japonezilor. 

 

REZUMAT

În luna august 2018, toate cele trei domenii de mașini eco au stat foarte bine ca înmatriculări. Mașinile electrice au depășit un prag psihologic important (106 exemplare), dar mașinile plug-in hibride au înregistrat un rezultat doar rezonabil (69 de exemplare). Asta în timp ce înmatriculările de mașini hibride au „explodat” (824 de exemplare), în principal datorită importurilor de mașini noi.

 

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – IANUARIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – FEBRUARIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – MARTIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – APRILIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – MAI 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – IUNIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – IULIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – AUGUST 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – SEPTEMBRIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – OCTOMBRIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – NOIEMBRIE 2018   

   SITUAȚIA ÎNMATRICULĂRILOR DE MAȘINI ECO 2010-2017  

SHARE