Înmatriculări septembrie 2018 mașini eco: electrice, plug-in hibride și hibride

inmatriculari-masini-eco-septembrie-2018-ecoprofit-0

 1. Mașini electrice – septembrie 2018

Contrar așteptărilor, după ce luna august a marcat un record al înmatriculărilor de mașini electrice din acest an, iată că luna septembrie marchează un record negativ: doar 30 de exemplare, de peste trei ori mai puțin decât în luna precedentă. Cifrele nu relevă motivele adevărate: marile probleme în onorarea comenzilor, cauzate de cererea peste așteptări la nivel european pentru toate modelele electrice de pe piață.

inmatriculari-masini-electrice-septembrie-2018-ecoprofit-1

După cele 106 mașini electrice înmatriculate în august, așteptările pentru luna septembrie au fost efectiv spulberate, înmatriculările fiind de trei ori mai puține. Astfel, în primele 9 luni ale lui 2018 înregistrăm un număr de 533 de unități, dublu față de tot anul 2017. Însă evoluția lunară deloc constantă afectează serios previziunile importatorilor pentru finalul anului.

 

De această situație pesimistă profită, în mod surprinzător, noul-venit Nissan Leaf, din cele 9 exemplare înmatriculate în septembrie, 7 fiind modele din noua generație, care înregistrează cea mai mare cerere pe plan european în acest an. Duelul dintre BMW i3 și Renault ZOE este câștigat, în septembrie, de modelul german.

inmatriculari-masini-electrice-septembrie-2018-ecoprofit-2

 

Rezultatul slab din septembrie mai amână momentul în care piața de mașini electrice înmatriculate în România va depăși bariera de 1.000 de exemplare. Să ne-nțelegem: comenzile deja au depășit această cotă, dar sincopele în livrări și problemele birocratice privind procedurile de înmatriculare întârzie lucrurile.

inmatriculari-masini-electrice-septembrie-2018-ecoprofit-3

După 9 luni, podiumul pieței de mașini electrice rămâne același din luna februarie până acum. Din rivalitatea i3 vs. ZOE deducem faptul că potențialii clienți, fie ei persoane fizice ori companii, rămân din sfera celor cu putere financiară mai serioasă, cele două modele având prețuri de peste 20-25.000 euro prin Programul Rabla Plus.

VW e-Up! și modelele electrice smart ForFour și ForTwo au evoluții bune, mizând pe politica de prețuri mai atractive (circa 15.000 euro prin Programul Rabla Plus sau chiar sub această limită). Îmbucurătoare evoluția utilitarei Kangoo, chiar dacă cele 50 de exemplare înmatriculate până acum pare modică.

Și nu pot omite numărul destul de mare al mașinilor Tesla (70 până la finalul lui septembrie), dat fiind prețul lor mare și faptul că nu sunt eligibile pentru Programul Rabla Plus.

 

 2. Mașini plug-in hibride – septembrie 2018

Și în cazul pieței de mașini plug-in hibride luna septembrie marchează un regres serios față de luna precedentă, dar nu vorbim de un record negativ, ca în cazul mașinilor electrice. Amuzant, este prima lună din acest an când înmatriculările de mașini plug-in hibride depășește (chiar dacă numai cu o unitate) înmatriculările de mașini electrice…

inmatriculari-masini-plug-in-hibrid-septembrie-2018-ecoprofit-1

Cele 31 de modele plug-in hibride înmatriculate în septembrie duc numărul total din acest an la 424 de unități (cu peste o sută mai puține decât înmatriculările de mașini electrice din primele 9 luni). Față de tot anul 2017, când s-au înregistrat 216 de înmatriculări de astfel de mașini, în perioada ianuarie-septembrie vorbim de o evoluție de 96%, deci aproape o dublare.

 

Din punct de vedere al cifrelor, în luna septembrie se remarcă varianta cu range-extender a lui BMW i3, respectiv Mitsubishi Outlander PHEV – câte 4 înmatriculări din fiecare model, cu mențiunea că toate modelele japoneze provin din domeniul second-hand, în timp ce doar două modele germane sunt uzate.

inmatriculari-masini-plug-in-hibrid-septembrie-2018-ecoprofit-2

 

Trăgând linie la finalul lunii septembrie 2018, numărul de mașini plug-in hibride înmatriculate până acum în România a ajuns la o valoare rezonabilă. Până la finalul anului sunt șanse destul de bune să se atingă cota de 1.000 de unități, deși sunt rezervat din cauza variației destul de mari de la lună la lună.

inmatriculari-masini-plug-in-hibrid-septembrie-2018-ecoprofit-3

Duelul dintre primele două modele de pe podiumul pieței de mașini plug-in hibride a ajuns, din nou, extrem de strâns: 102 unități VW Passat GTE vs. 101 unități Mitsubishi Outlander PHEV. Personal, estimez că, până la finalul anului, SUV-ul japonez va avea câștig de cauză, deoarece majoritatea înmatriculărilor acestui model provin de pe piața second hand (deci prețurile sunt mai atractive) și are argumentul tracțiunii integrale și a spațiului superior.

În ce privește mărcile, BMW continuă să domine această piață, oferind nu mai puțin de 7 modele plug-in hibride. De remarcat evoluția continuă a monovolumului BMW 225xe, care cu siguranță va ajunge, până la finalul anului, cel puțin la fel de popular ca SUV-ul BMW X5 xDrive40e.

 

 3. Mașini hibride – septembrie 2018

Nici piața de mașini hibride nu scapă de rezultatele în regres: față de luna precedentă s-au înmatriculat de 2,5 ori mai puține astfel de modele, ceea ce afectează foarte puțin evoluția unei nișe de piață din ce în ce mai matură.

inmatriculari-masini-hibrid-septembrie-2018-ecoprofit-1

În luna septembrie s-au înmatriculat 309 mașini hibride, ceea ce ridică numărul total din primele 9 luni la aproape 3.800 de unități. Față de întreg anul 2017, vorbim de o creștere de 22%, deci mă aștept ca pe final de 2018 să asistăm la o creștere de aproape o treime.

 

În privința celor mai populare modele hibride din această lună, best-seller-ul Toyota C-HR (care luna trecută a înregistrat un record total neașteptat) se vede depășit de citadina Yaris Hybrid – în condițiile în care foarte puține unități provind de pe piața second hand. Deloc surprinzător, următoarele în top sunt alte două modele Toyota (Auris și Prius), în timp ce modelul diesel-hibrid Peugeot 508 rămâne suficient de atractiv pentru amatorii second hand.

inmatriculari-masini-hibrid-septembrie-2018-ecoprofit-2

 

Chiar dacă până la finalul lunii septembrie 2018 nu s-a depășit cota de 15.000 de mașini hibride înmatriculate, acest lucru se va întâmpla, fără dubii, înainte de finalul anului. Grupul Toyota domină autoritar piața de hibride, alături de marca de lux Lexus – aproape 80% dintre toate înmatriculările! Și tot japonezii înclină serios balanța în favoarea mașinilor noi, de aproape două ori mai multe decât cele second hand.

inmatriculari-masini-hibrid-septembrie-2018-ecoprofit-3

 

REZUMAT

În luna septembrie 2018, toate cele trei domenii de mașini eco au înregistrat un regres față de luna precedentă. Pentru mașinile electrice a fost cea mai proastă lună de până acum (doar 30 de exemplare înmatriculate), în timp ce mașinile plug-in hibride au stat o idee mai bine (31 de exemplare). Mașinile hibride au fost puțin sub media lunară de până acum (309 exemplare).

 

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – IANUARIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – FEBRUARIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – MARTIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – APRILIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – MAI 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – IUNIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – IULIE 2018   

   ÎNMATRICULĂRI MAȘINI ECO – AUGUST 2018   

   SITUAȚIA ÎNMATRICULĂRILOR DE MAȘINI ECO 2010-2017  

SHARE