Experiența mea cu Toyota Prius – mașină hibridă second-hand ieftină, dar uzată intensiv

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-201

Acest articol e mai puțin un ghid pentru cei care caută o mașină hibridă second hand gen Toyota Prius. Mai degrabă e o atenționare că nu mai merită luate în calcul mașinile dotate cu motoare cu ardere internă, oricare ar fi soluția tehnică de integrare a acestora.

 

Avocatul electromobilității vs. Toyota Prius

Chiar dacă de mic am fost pasionat de mașini, doar relativ târziu în viață am devenit „avocat al electromobilității”.

Hilar, această carte de vizită a fost mai întâi o poreclă pe care mi-au dat-o colegii de breaslă din presa auto. Pentru că, după mulți ani și multe teste cu mașini, la un moment dat am început să apreciez mașinile electrice în detrimentul motoarelor pe benzină și diesel cu super-performanțe și mulți cai putere și design wow și etc.

Când am testat prima oară a doua generație Toyota Prius (au trecut peste zece ani de atunci…), eram încă în faza „fan fast&furious” și mașinile cu propulsie așa-zis neconvențională mi se păreau doar niște chestii exotice pentru fraieri.

Îmi amintesc vag că atunci am rămas surprins de pachetul general agreabil, cu accent pe confortul în conducere și de cifrele de consum ce făceau să crape de ciudă dieselurile așa-zis economice. Dar Prius-ul nu-l convingea pe petrolhead-ul care eram să renunțe la a se închina măriei sale motorul cu ardere internă.

Mai târziu în viață, backgroundul de inginer auto m-a făcut să înțeleg cât de greșită era pasiunea mea pentru mașinile poluante și câte avantaje au mașinile electrice. Între timp m-am însurat (a se citi „m-am maturizat”), urma să devin familist, deci prioritățile în materie de mașină personală s-au schimbat.

Am renunțat, nu fără regrete, la micul meu offroader Suzuki Jimny și am început să analizez opțiunile de a-l înlocui cu o mașină familistă cât mai puțin dăunătoare mediului. De preferat 100% electrică, evident.

 

Toyota Prius – queen of second hand empire

Foarte rapid am realizat că, din punct de vedere financiar (buget în jur de 5.000 de euro), nu mă încadram în targetul mașinilor electrice. Nici măcar în ceea ce privește domeniul second hand – dar despre mașini electrice second hand rămâne să vorbesc cu altă ocazie. Nu aveam acces nici la modele plug-in hibride, care oricum erau extrem de puține.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit

Deci nu-mi rămânea decât să „vânez” în „jungla” de mașini hibride second hand. Unde se detașa, fără drept de apel, Toyota Prius – generațiile 2 și 3 fiind cotate extraordinar de bine în tot felul de topuri ale fiabilității și satisfacției consumatorilor. De fapt, Toyota Prius 2 a fost considerată ani la rând chiar mai bună decât VW Golf sau Audi A3 – iar asta chiar în Germania, conform TUV Report și celor de la ADAC.

Credeți-mă, după ce m-am despărțit de Jimny, am avut timp destul de mult să mă documentez despre fenomenul Prius, care promitea mult mai multe puncte forte decât puncte slabe. Iar Prius II devenea obiectivul meu de mașină familistă mai eco.

Sistemul hibrid Toyota Synergy Drive (care, nota bene, se inspiră dintr-o idee a unor ingineri americani refuzați de GM, Chrysler sau Ford…) este, din punct de vedere constructiv, un ansamblu foarte eficient și cu un risc extrem de scăzut de probleme tehnice. Cititorilor mai pasionați de chestii tehnice le recomand acest video:

 

Timp de aproape un an am vizitat – nu chiar zilnic – site-urile de mașini second hand, atât cele autohtone (olx și autovit), cât și cele consacrate europene (mobile și autoscout, dar și altele de prin Olanda, Franța, Belgia etc.). Între timp, mai citeam păreri și informații pe forumuri, mai urmăream experiențe pe youtube ale proprietarilor.

Ce mai, îmi făceam temele. Așa că, pe scurt, uite ce am băgat la tărtăcuță despre Prius 2.

 

Vechimea mașinii

Modelul Toyota Prius 2 a fost lansat pe piața europeană în 2005-2006, fiind înlocuit prin 2009-2010 de generația Toyota Prius 3. Cum eu căutam o mașină în 2015-2016, devenea clar că urma să găsesc mașini între 6-10 ani vechime. De remarcat că versiunile cu ani de fabricație din 2004 până în 2006 au necesitat o rechemare în service pentru pompa de apă – adică utilizatorii recomandau evitarea acestor versiuni.

Regulă bine de știut

Orice producător auto își concepe mașinile pentru a funcționa corect, în condiții de utilizare optimă, circa 10 ani sau 150-170.000 km. Nu-ți spune niciun dealer chestia asta, iar folclorul promovat de samsari e că de-abia acum se „dezmorțește” mașina…

Deci, dacă ești cu capul pe umeri, înțelegi că, odată depășită limita de 10 ani sau 150.000 km, cresc exponențial riscurile de apariție a problemelor tehnice, cele mai multe costisitoare. Mai ales datorită regulei că piesele de schimb nu devin mai ieftine odată cu trecerea timpului…

 

Durabilitatea bateriei de tracțiune

Așa îi spune bateriei care alimentează motorul electric. Este bateria situată în spatele banchetei și realizată cu tehnologie NiMh (nichel hidruri metalice). Performanțele în materie de autonomie sunt vax față de bateriile litiu-ion, dar fiabilitate se dovedește excelentă conform statisticilor.

Garanția pentru baterie era de 8 ani, cu extensie până la 10 ani dacă se făceau controalele periodice la reprezentanțele Toyota. De ce e important acest aspect? O baterie nouă costa la reprezentanță peste 1.500-2.000 de euro. Exista și posibilitatea recondiționării celulelor inutilizabile, ceea ce însemna bani mai puțini, de la câteva sute la circa 1.000 de euro.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-102

Statistic, până la acel moment mai puțin de 2% din Prius-uri necesitaseră înlocuirea bateriei înainte de 10 ani. Dar, revin, eu urma să găsesc mașini second hand Toyota Prius II de la 6-7 ani vechime în sus. Așa că factorul vechime devenea prioritar în privința bateriei.

 

Alte detalii

Prius-ul era considerat o mașină foarte solidă, ba chiar unii glumeau că inginerii japonezi ar fi fost certați de șefi că au făcut modelul mult mai bun decât trebuia. Într-adevăr, față de prima generație, acest Prius II părea la o distanță de câteva generații din punct de vedere tehnic. Totuși, forumurile atrăgeau atenția asupra câtorva posibile probleme.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-104

Arderea touchscreen-ul display-ului central, geometria roților (în cazul în care nu se interschimbau periodic roțile față și spate), uzura mare a tapițeriei, creșterea consumului de ulei – cam astea îmi vin acum în minte. Incidența lor era foarte mică, dar e bine să le știi.

 

Să fie ea aleasa?

De prin toamna lui 2015 până la începutul verii lui 2016 am urmărit piața de Prius-uri second hand, de la noi și din afară. Lucrurile nu erau deloc roz pentru un buget de circa 5.000 de euro, deoarece Prius-uri care să merite găseam doar de pe la 6.500-7.000 euro în sus.

Am și vizionat vreo două mașini, care s-a dovedit că erau ieftine pentru că „beneficiau” de multe probleme. Deci deja îmi făceam calculele cum să suplimentez bugetul – culmea, la 7-8.000 euro puteam alege un Logan prin programul Rabla. Deloc ideal pentru „avocatul electromobilității”, dar Logan-ul e o familistă rezonabilă, iar dacă e mașină nouă deja scapi de multe temeri, pentru vreo 3-5 ani, nu?!

 

Într-o dimineață mă trezesc puțin înainte de 7:00 și mă uit peste anunțuri. Primul pe care îmi cad ochii fusese postat în ziua respectivă pe la 1 noaptea. Prius 2, an 2006 (meh), 240.000 km (aoleu!) baterie nouă (what?), 4.500 euro (du-te mă!).

Știți vorba aia „it’s too good to be true”? Exact cu chestia asta în minte am intrat să citesc detaliile. Kilometrajul foarte mare și vechimea de aproape 10 ani mi-au creat rețineri, dar bateria nouă schimbată în garanție la reprezentanță… hmm…. asta însemna că nu mi-ar mai pune probleme cel puțin 10 ani de acum înainte, corect?

Nici nu m-a interesat cât e ceasul. Am sunat și l-am trezit pe om din somn să cer mai multe detalii. Culmea, omul era din Baia Mare, unde socrul meu are un mecanic de încredere. Am stabilit rapid să o ducă la o scurtă vizionare și, dacă specialistul își dădea ok-ul, eram client, gata.

Pe moment, cerebelul mi-a zis „ho cu tata, că trebuie analizat” când vânzătorul mi-a spus că el a făcut cu mașina aproape 100.000 km într-un an (!), în regim de drumuri lungi pe autostrăzile din Europa. Din păcate, avem niște pitici pe creier care țin morțiș să ne convingă că luăm deciziile corecte, știi ce zic?

Domnul mecanic mi-a spus că el nu-și dă girul pentru partea de electrică și electronică, dar caroseria arată ok, trenul de rulare la fel, urmele de uzură normale pentru rulaj și vechime. Mai să-mi stea inima-n loc când l-am sunat pe vânzător să-i spun că o cumpăr, iar telefonul lui era ocupat. L-am prins, se plângea că era ca la Gara de Nord, toți samsarii călare pe el… Păi cum să nu?

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-103

Am plecat la Baia Mare și am stabilit o vizionare la dealerul Toyota de acolo – totuși, să văd „cu ochile mele” ce hibe are. Omul era în regulă, carnetul de service la zi, întreținere documentată ca la carte, mașina n-avea chestii strigătoare la cer. Doar senzorul pentru reglarea automată a farurilor avea o tijă ruptă (e plasat la puntea spate), iar țeava de la evacuare un suport ce necesita sudură.

În rest, mașina mergea ok, interiorul era ok, butoanele erau ok, scaunele și bancheta erau îmbrăcate într-o tapițerie ce imita pielea, cotiera avea tapițeria cam uzată, dar, în general, consideram că își merita banii.

 

Vechimea face doar vinul mai bun, nu mașina

Iată-mă în drum spre București cu noua mea mașină: Prius II, fabricație decembrie 2006, cu peste 240.000 km la bord. Începutul unei relații cu suișuri și coborâșuri. A nu se înțelege că am luat țeapă – pur și simplu este vorba de o experiență oarecum normală cu o mașină având un rulaj peste medie.

În cei circa 600 km, pe diverse tipuri de drum, am avut timp să observ următoarele…

… avantaje importante:

  • portbagaj de vreo 400 litri, suficient de bun pentru ce voiam de la o familistă; spațiu exagerat de mare pe banchetă; loc foarte mult și multe spații de depozitare în față
  • cameră pentru mersul înapoi, deschiderea portierelor cu cheia în buzunar, climatizare automată, toate geamurile electrice, cruise control
  • „cutie automată” – tehnic vorbind, e vorba de altceva; dar, ca funcționare, maneta cu pozițiile P, R, N, D înseamnă un uriaș plus la confortul în conducere, în special în oraș
  • recuperarea energiei la frânare – modul B ajută foarte mult la „frâna de motor”; răspunsul excelent al motorului, în special la reprize de până la 80-90 km/h, care ajută mult la depășiri sau în urcare
  • consum imbatabil, raportat la o mașină diesel comparabilă ca dimensiuni, cu un motor de peste 100 CP și cutie automată (yes, Octavia II 2.0 TDI DSG, you don’t match this Prius)

… dezavantaje oarecum minore:

  • conformația scaunului șoferului nu era prea bună pentru spatele meu cu probleme – dar, hey, nici în BMW Seria 7 „senzorul” meu de coloană nu era perfect mulțumit…
  • necesitatea de obișnuință cu discrepanța între apăsarea accelerației și zgomotul motorului
  • intervenția ciudată a ESP-ului la frânarea bruscă pe mici denivelări (mi-a amintit cumva de scandalul pedalei de accelerație…) și imposibilitatea de dezactivare a ESP-ului
  • mașină destul de grea (cam 1,4 tone, mai multe decât berlinele comparabile cu motoare convenționale), deci atenție mai mare în curbe – totuși, stătea surprinzător de bine în virajele rapide, odată ce m-am acomodat cu ea
  • lipsă USB – sistemul audio era „old-style”, cu CD, nici măcar cu ieșire AUX
  • un miros neplăcut și persistent – ulterior aveam să realizez că tapițeria pusă de vânzător era de vină (se pare că era impregnată cu transpirația pasagerilor…)

Am ajuns la București destul de mândru că „avocatul electromobilității” are un batmobil măcar electrificat. Și care se prezenta mai mult decât rezonabil pentru cât a costat. Cel puțin la prima vedere.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-105

Privind în urmă acum, după circa 3 ani de utilizare și vreo 50.000 km, pot spune că Priusul nu m-a dezamăgit din punct de vedere al concepției: super-comod de condus, foarte economic, suficient de spațios și de util. Însă, din punct de vedere al experienței cu o mașină second-hand utilizată intensiv anterior, lucrurile nu sunt deloc roz.

 

Consum de ulei

Fiind o mașină uzată, am decis ca uleiul și filtrul de ulei să le schimb la cel mult 10.000 km sau o dată pe an. Însă aici am descoperit o „găselniță” a sistemului hibrid utilizat de Toyota Prius.

Motorul pe benzină este aspirat, neavând turbo sau sisteme complexe de injecție. Are 1,5 litri cilindree și dezvoltă o putere maximă de 77 CP. Deloc impresionant, însă exact asta îi conferă o bună fiabilitate, în special în regimul de utilizare din oraș – odată luat piciorul de pe accelerație, motorul termic este decuplat, deci în trafic urban vorbim de foarte multe opriri și reporniri automate. Care ar însemna o adevărată „tortură” pentru alte motoare cu ardere internă.

„Colaborarea” dintre motorul termic și cel electric este exemplară în oraș, dar în regim de autostradă, la viteze mari, greul cade preponderent pe motorul termic. Care nu e suficient de potent pentru a trage 1,4 tone la viteze mari – chiar dacă sistemul Hybrid Synergy Drive are o bună eficiență. De aceea Prius 3 a venit cu un motor termic de 1,8 litri, mai potrivit pentru autostrăzi.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-106

Ca urmare, dacă într-un interval scurt de timp (să zicem 1 an) mașina merge mult pe autostrăzile europene (să zicem vreo 100.000 km) cu viteze mari (probabil peste 150 km/h), gradul de uzură al motorului va fi și el proporțional. Și uite-așa am descoperit că trebuie să completez un litru de ulei cam la 2.000-3.000 km, în funcție de stilul de utilizare.

Colac peste pupăză, pentru Prius nu există conceptul de segmentare a motorului. Nu, pur și simplu trebuie înlocuit blocul motor. Ceea ce te costă cam cât înlocuitul bateriei de tracțiune… Well, nu știu cum de nu am găsit informația asta pe forumuri, dar măcar am descoperit-o pe propria piele. Și poate îi va ajuta pe alții.

Pe de altă parte, un litru de ulei era sub 30 de lei, deci costul suplimentar era cam de 10 lei la plinul de carburant. Nu e o gaură financiară serioasă. Dar „avocatul electromobilității” e zgâriat pe creier să conducă o mașină așa-zis eco, dar care poluează. Pentru că arderea unui gram de ulei de motor înseamnă emisii nocive cam cât 10 litri de benzină. Cel puțin.

Funny ecuation

Diferența de bani dintre vânzarea Jimny-ului și cumpărarea Prius-ului am recuperat-o în circa un an și jumătate doar din cheltuielile mai reduse cu benzina! Cu Jimny-ul consumam 9-10 litri/100 în oraș, în timp ce Priusul păpa cam 5,5-6 litri/100 km. 

 

Piese cu preț premium

Toyota Prius este un model din categoria Premium. Iar regula mașinilor second hand premium este aceeași: și piesele au preț premium.

Când era model nou, Toyota Prius II avea un preț de peste 25.000 euro. Cam la fel cu un BMW Seria 3 sau Audi A4 comparabile. Raportat la prețul de nou al mașinii, costurile pieselor sunt mici, fie că vorbim de parbriz, de rulmenți de roți, de sistem de evacuare sau de touchscreen-ul din bord.

Însă, în cazul mașinii second-hand, care are un preț de 4-5 ori mai mic decât cel inițial, raportul față de costurile pieselor nu mai este deloc unul mic. Deoarece prețul pieselor rămâne cam ca la început (deci nu scade și el de 4-5 ori), reparația unei mașini second hand premium devine extrem de costisitoare.

În cei 3 ani cât am deținut mașina, au intervenit probleme inerente vechimii și rulajului mare. Cum ziceam, după 10 ani sau circa 150.000 km, niciun producător nu-ți mai garantează vreo piesă – rulmentul roții ori brațul suspensiei poate să crape fix a doua zi sau să te mai țină încă 50 de ani. Chestie de noroc, pur și simplu.

În cazul Prius-ului meu, ambii rulmenți de la roata față și-au dat obștescul sfârșit la interval de vreo 2 săptămâni unul de altul, când mașina avea deja 11 ani și aproape 260.000 km. Din fericire, există alternative pentru cei originali (care costau aproape 200 euro bucata), dar e de preferat să nu fie aleși cei mai ieftini, totuși.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-107

Touchscreen-ul display-ului central a devenit inactiv după mai multe zile în care mașina a stat parcată în soare puternic. Dacă aș fi avut plombe, mi-ar fi căzut când am auzit cotația unuia original – ceva mai ieftin decât bateria de tracțiune! Am circulat cam un an de zile cu el nefuncțional până să găsesc o soluție mult mai puțin scumpă la dezmembrări…

Senzorul pentru nivelul automat al luminilor s-a dovedit mult mai scump decât estimările inițiale. Arcurile spate au cedat după ce am confundat Prius-ul cu un pick-up bun de cărat „niște bolțari” și înlocuirea lor n-a fost ieftină, evident. Rugina i-a venit de hac tobei finale și am preferat înlocuirea cu o tobă banală de Dacia Logan, de vreo zece ori mai ieftină decât una originală de Prius, dar care făcea exact același lucru…

Plus alte câteva chestiuțe, nici prea importante, nici foarte banale. Punctul comun: costuri neprevăzute, deranj mare cu mersul la service, disconfort în primul rând psihologic. Fie vorba-ntre noi, sunt sigur că lucrurile ar fi stat cam la fel cu orice altă mașiniă comparabilă, cu același grad de uzură și aceeași vechime. Indiferent că unii vor încerca să mă convingă cu mitologia unor binecunoscute modele „indestructibile”.

 

Familistă veche, năbădăi normale

Am spus la început că Priusul s-a dorit mașina de familie pe care să o conduc și eu, și soția. Ei bine, soția a avut câteva mari probleme cu Priusul.

Unu la mână: mirosul interior.

Recunosc, oricine intra în mașina mea remarca mirosul ciudat, neplăcut, pe care probabil piticul meu pe creier mă făcea să îl ignor. Nu s-a dus nici după o iginenizare a tapițeriei și canalizațiilor sistemului de climatizare. Nu peste multă vreme, tapițeria cu aspect de piele a început să se scorojească și, când am dat-o jos, atunci parcă a început să se estompeze mirosul…

Dar nu o puteam obliga pe soție să stea într-o mașină urât mirositoare, clar.

Doi la mână: modul ciudat în care se conduce Priusul.

Soția nu agreează cutiile automate, e mai old-fashion, preferă să schimbe ea treptele – și recunosc faptul că m-am însurat cu o șoferiță în care am totală încredere când este la volan. Poate că ar fi acceptat, până la urmă, avantajele cutiei automate, însă nu s-a putut obișnui defel cu discrepanța între gradul de apăsare al accelerației și sunetul motorului.

Știu mulți alții care acuză aceeași problemă, aparent insurmontabilă psihologic.

Trei la mână: „mașina ta e un ronghi!”

Prius-ul devenea prea costisitor și stresant, nu trecea o lună sau două fără să fie nevoie de mers în service. Faptul că era vorba de problemuțe perfect normale pentru vechime și rulaj nu a împiedicat-o pe soție să-mi poreclească mașina „ronghi” (care, în moroșenească, înseamnă „rablă”).

Chiar mai rău decât apelativul „supozitor” cu care era gratulat Prius-ul de către prietenii petrolheads – ce mai contau explicațiile mele ținând de aerodinamica mașinii?

 

În primăvara lui 2019, chiar de Ziua Pământului, se năștea fetița noastră. Iar eu goneam ca nebunul de la evenimentul Electric Tour, dinspre Timișoara spre Baia Mare, pentru ca să o văd. A fost momentul de declic în care am decis că o să vând Prius-ul.

Deși consideram că are foarte multe avantaje, iar problemele tehnice întâmpinate erau inerente și normale, realitatea era crudă: mașina avea aproape 13 ani vechime și aproape 300.000 km. Și urma, foarte probabil, să îmi pape și mai mulți bani și nervi.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-108

Interesant, mecanicul care s-a ocupat de ea în ultimul an – și le recomand celor cu mașini hibride să apeleze la Alex și la service-ul lui Hybrid Service – mi-a spus că mașina e „în mințile ei” raportat la vechime și rulaj. Dar că, într-adevăr, nu aveam cum să evit problemuțele, mai mici sau mai mari, ce urmau să apară.

Indiferent cât de fiabilă a fost Toyota Prius în primii săi zece ani de existență și utilizare, acum devenise doar o altă mașină second hand, supusă loteriei timpului. Dar concluzia mult mai importantă – legată de mașinile hibride, în general – de-abia acum vine.

 

Propulsia hibridă: aproape „aceeași Mărie cu altă pălărie”

În vara lui 2019 am decis cu soția să facem un efort financiar și să profităm de programul Rabla, cumpărând o mașină de familie nou-nouță. O să povestesc cu altă ocazie despre noua KIA Ceed – momentan menționez doar că banii din vânzarea Prius-ului au fost esențiali pentru noul nostru „family-mobil”.

Ce am învățat din experiența cu Prius-ul, pe lângă chestiunile legate de bătăile de cap cu o mașină second hand intensiv utilizată?

 

NU propulsia electrică a pus probleme tehnice

Repet: ABSOLUT NICIO PROBLEMĂ TEHNICĂ nu a survenit din partea sistemelor și componentelor legate de motorul electric și de bateria de tracțiune. Știu că foarte mulți posesori de mașini second-hand cred în balivernele că mașinile electrice nu ar fi fiabile – e un fake news pe care samsarii se bucură să-l propăvăduiască.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-109

În cazul Prius-ului pe care l-am avut, singurul „călcâi al lui Ahile” de care m-am temut a fost bateria de tracțiune. În rest, orice alte componente, de la calculatoare sau cabluri până la inverter sau motor electric, nu au prezentat niciun fel de urmă de probleme. În istoricul de service al mașinii au fost ZERO probleme legate de partea de propulsie electrică – cu excepția înlocuirii în garanție a bateriei.

Toate celelalte probleme țin strict de domeniul auto convențional: probleme legate de motorul termic (evacuarea, pompa de apă, uleiul și filtrul de ulei), probleme legate de trenul de rulare (rulmenți roți, etrieri frână, burdufuri planetare), probleme legate de dotările mașinii (touchscreen central, senzor nivel automat faruri).

 

Economia de carburant nu e așa de mare

Am spus că, raportat la consumul urban de circa 9-10 litri/100 km al Jimny-ului, valoarea de 5,5-6 litri/100 km a Prius-ului – în condiții superioare de confort, nota bene – reprezintă o diferență majoră. Însă comparația nu cu Jimny-ul trebuie făcută, ci cu mașini comparabile ca gabarit și performanțe, nu-i așa?

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-110

În principiu, Prius-ul, cu al său sistem hibrid ce dezvoltă o putere maximă de 111 CP, dar un cuplu motor uriaș, de 478 Nm, este comparabil cu berline de circa 4,5 metri, având motoare diesel de până la 150 CP. Nu vă uitați circumspecți la diferența de cai putere, secretul motorului electric stă în cuplul maxim foarte bun, disponibil chiar de la pornire. Iar sistemul hibrid al lui Prius e mai performant decât dau de înțeles cifrele.

Prius II a fost lansat pe piață mai întâi în Japonia, în 2004, iar apoi în SUA și Europa prin 2005. Consumul său redus reprezenta un mare atu la începutul anilor 2000, într-adevăr. Dar asta pentru că, în acea perioadă, o reducere cu circa 1 litru/100 km a consumului mediu era considerată o mare victorie tehnologică. Azi, când electromobilitatea ia o asemenea amploare, realizăm că diferența respectivă e aproape frecție la picior de lemn.

Prius-ul tot o mașină poluantă rămâne – și nu mă refer la poluarea conexă pentru construcția bateriei, aia e o problemă mult prea mică. Conform vechilor măsurători NEDC, emisiile de CO2 ale Prius-ului II se ridică la 104 g/km, iar consumul mediu de carburant se cifrează la doar 4,3 litri/100 km. Transformat în WLTP, emisiile de CO2 ar fi de peste 110 g/km, iar consumul de peste 4,5 litri/100 km. În teorie.

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-111

În practică, motorul termic al Prius-ului arde benzină pentru a pune mașina în mișcare. Deci elimină poluanți în atmosferă. Ceva mai puțin decât alte modele non-hibrid și ne scutește de NOx-urile și particulele de carbon ale dieselurilor. Dar diferența față de o mașină cu motor termic convențional este mult prea mică în materie de poluare pentru ca factorul „green” să fie realmente prioritar.

 

Propulsia hibridă – fiabilă sau nu?

Ca avocat al electromobilității, am realizat că propulsia hibridă este cel mult un surogat de preferat motoarelor diesel și noului curent „downsizing” al motoarelor turbo pe benzină, de cilindree prea mică. Însă, mai nou, soluțiile mild-hybrid aplicate motoarelor convenționale ajung să diminueze foarte mult ecartul și dezavantajele față de motorizările hibride.

Din punct de vedere second hand, sistemul hibrid al lui Prius beneficiază de un motor termic foarte bine gândit și fiabil (în condiții normale de exploatare), de un motor electric simplist și de o transmisie – îi putem spune „cutie de viteze”, deși tehnologic e altceva – foarte eficientă și durabilă.

Reversul medaliei: după cum am arătat mai sus, un regim intensiv de utilizare la viteze mari uzează prea mult motorul termic. Iar o utilizare intensivă preponderent în mediul urban cred că afectează drastic capacitatea bateriei, precum și motorul termic – deoarece desele opriri și porniri contravin regulii generale că un motor termic are nevoie de o anumită temperatură pentru a funcționa optim.

 

Hibrid? Nu și pe viitor, mulțumesc

Câtă vreme rămânem în zona mașinilor dotate cu motoare cu ardere internă, putem dezbate dacă propulsia hibridă are avantaje mai mici sau mai mari. Personal tind să cred că avantajele nu sunt mici, dar devin discutabile dacă punem în balanță diferențele de prețuri și costuri.

Ca exemplu personal, în 2019 am comparat oferta pentru noua KIA Ceed (cu motor turbo pe benzină) și pentru noua Toyota Corolla Hybrid (cu propulsie hibridă). În condiții oarecum similare de spațiu și dotări, Corolla Hybrid era mai avantajată la capitolul consum cu peste 1 litru/100 km, însă Ceed-ul era mai ieftin cu peste 6.000 de euro – sumă care s-ar fi amortizat în peste 10 ani…

Dacă, însă, ne uităm și la mașinile electrice, tabloul se schimbă radical. Cel puțin pentru mine. Alegerea dintre o mașină cu zero emisii și una care poluează aerul pe care îl respir (indiferent de cantitatea de dioxid de carbon și de noxe pe care le emite prin țeava de eșapament) ar trebui să fie, în mod natural, îndreptată spre prima variantă.

Într-adevăr, momentan mașinile electrice plătesc tribut prețului mare (contrabalansat acum de ecotichetul generos din programul Rabla Plus) și autonomiei considerate insuficiente, mai ales în contextul unei infrastructuri de alimentare insuficient dezvoltată. Dar, cu vreo 10-15 ani în urmă, modelele hibride erau cam în aceeași situație raportat la cele convenționale.

 

toyota-prius-second-hand-ecoprofit-112

Să fiu posesor de Prius a fost un experiment interesant pentru mine. Exceptând problemele mai mult sau mai puțin inerente, cauzate de vârsta și rulajul mașinii, Prius-ul mi se pare o mașină CONVENȚIONALĂ reușită. Sincer, hai să nu ne mai ascundem după deget: propulsia hibridă nu e neconvențională. Dacă motorul termic este actorul principal pentru punerea mașinii în mișcare, propulsia e convențională.

Personal, am rămas cu un gust amar ținând de funcționarea sistemului de propulsie: în momentele în care funcționa doar motorul electric, mă simțeam zen, ca într-o mașină electrică. Odată ce pornea motorul termic, cu zumzetul său metalic dizgrațios, starea de zen era întreruptă de un concert de manele, dat la maximum de vecinul nesimțit când ți-e lumea mai dragă…

Să ne-nțelegem: nu îndemn la evitarea mașinilor hibride second hand. Dimpotrivă, consider Prius-ul o alternativă de dorit în locul unui Passat TDI second hand, spre exemplu, ori în locul unui Ford Focus cu motor turbo pe benzină. Atâta doar că, puse în balanță, avantajele și dezavantajele nu variază prea mult.

Așa încât eu unul nu voi mai achiziționa, în viitorul mai mult sau mai puțin îndepărtat, o altă mașină hibrid, nouă sau second hand. Prin extensie, nici mașinile plug-in hibrid nu mă interesează. Sincer, prefer disocierea de tot ce înseamnă motor cu ardere internă.

SHARE