158 de vehicule 100% electrice înmatriculate până în sept. 2015 în România

AVER (Asociația pentru promovarea Vehiculelor Electrice în România) a cerut autorităților o situație la zi a înmatriculărilor de vehicule electrice în România. Conform răspunsului DPRCIV, până la finalul lunii septembrie 2015, în România erau înmatriculate 158 de vehicule cu propulsie 100% electrică, după cum urmează:

  • Autobuz: 3
  • Autoturism: 91
  • Autoutilitară: 20
  • Autovehicul special: 1
  • Motociclu: 41
  • Motocvadriciclu: 2

Situația nu este mult diferită de analiza Ecoprofit.ro privind înmatriculările de mașini electrice în ultimii 5 ani, însă, în cazul de față, sunt luate în considerare și alte tipuri de vehicule. Atenție, însă, această evidență nu trebuie confundată cu vânzările de vehicule electrice.

Unele dintre mașini sunt conversii ale unor vehicule convenționale (de exemplu, Oltcit sau cele două Dacia Logan – pe una dintre ele chiar am testat-o); altele au fost înmatriculate de către importatori doar ca demo-car sau nu au ajuns niciodată în showroom-uri (cum e cazul modelelor Renault Fluence, de pildă, care au rămas pentru uzul intern al Renault-Dacia); iar o parte au fost aduse în țară de persoane fizice, fără a intra în evidența națională a vânzărilor auto.

masini electrice inmatriculari romania 2015 - ecoprofit 2
Renault oferă cea mai variată gamă de vehicule electrice (deși Fluence Z.E. nu s-a comercializat)

Deși, foarte probabil, primul impuls al oricui este să râdă condescendent când vede cifrele de mai sus, adevărul este că ar trebui să fim optimiști: în România începe să existe o piață de vehicule electrice. Iar, odată cu demararea oficială a programului de ecotichete dedicate, dar și datorită extinderii treptate a rețelelor de stații de alimentare, numărul de mașini electrice este de așteptat să crească. Nu vertiginos, ce-i drept, dar suficient cât să putem vorbi de o nișă cu potențial.

Pentru amatorii de topuri, cele mai multe vehicule electrice înmatriculate în România poartă sigla Renault: din cele 76 de unități (aproape jumătate din total!), 36 sunt autoturisme (Fluence Z.E. și ZOE), 17 sunt utilitare (Kangoo Z.E.) și 23 sunt încadrate la categoria ”motociclu” (fiind vorba despre Twizy).

masini electrice inmatriculari romania 2015 - ecoprofit 3
Cea mai populară mașină electrică de la noi este, paradoxal, și cea mai scumpă mașină cu propulsie electrică: Tesla Model S

Cu adevărat impresionant este numărul de modele Tesla (Roadster și, mai ales, Model S), care se ridică la 18. Spre deosebire de cazul Renault, aici vorbim strict de mașini achiziționate de proprietari pentru utilizare zilnică. Iar acest lucru face din Tesla Model S cea mai comercializată mașină electrică de pe piața noastră – deși, paradoxal, vorbim despre cea mai scumpă astfel de mașină…

Mai remarcăm cele 10 unități Mitsubishi i-MiEV înmatriculate la noi, multe dintre ele ajungând în parcurile auto ale unor companii sau regii din domeniul energetic, pe post de ”cobai” pentru a înțelege mai bine influența propulsiei electrice asupra infrastructurii electrice de la noi.

Mai jos, lista vehiculelor cu propulsie 100% electrică înmatriculate în România până în luna septembrie a lui 2015:

masini electrice inmatriculari romania 2015 - ecoprofit 1