5 exemple de investiții în sustenabilitate: Adidas, Facebook, Google, Bill Gates, Lego

Eco, bio, ”salvați planeta”, etc. sunt pentru multe companii doar etichete, care să le ajute să vândă mai mult. Însă foarte puține corporații chiar înțeleg de ce e nevoie să investească în sustenabilitatea. Iată în continuare 5 exemple care sper că vor influența și factorii de decizie ai altor companii.

1. Adidas și deșeurile oceanice

companii sustenabilitate - 1Oricui îi place marea. Dar, din păcate, omenirea s-a obișnuit să folosească oceanele ca un fel de mare groapă de gunoi pentru gunoaiele pe care le-a produs în peste un secol de activitate industrială. Iar cele mai periculoase deșeuri sunt cele din plastic, pe care multe viețuitoare marine le ingerează și își pierd, astfel, viața.

Adidas, una dintre cele mai mari companii de articole sport din lume, a venit cu o idee care-și dorește să împuște doi iepuri (sau, dacă vreți, doi pești…) dintr-o lovitură: un parteneriat de lungă durată cu grupul pentru conservare ”Parley for the Oceans”.

Parteneriat dezvoltat pe trei direcții: comunicare și educare, cercetare și inovare, acțiuni directe împotriva poluării cu plastice a oceanelor.

Principalul scop al acestui parteneriat este de a crește gradul de conștientizare a societății privind frumusețea și fragilitatea oceanelor și de a colabora pe proiecte care să evite distrugerea lor

Personal, tind să nu cad în plasa formulărilor pompoase ale departamentelor de marketing, iar ideea că Adidas ar putea salva oceanele mi se pare oarecum comică. Însă strategia de sustenabilitate a marii corporații chiar dă roade.

După ce, începând cu 2014, au renunțat să mai folosească pungi din plastic în magazinele lor, iată că acum Adidas ne prezintă primii pantofi sport realizați integral din deșeurile oceanice. Deocamdată sub formă de prototip, dar oficialii companiei declară că din 2016 vor putea fi cumpărați din magazinele Adidas.

Ca o paranteză, materialele pentru prima pereche-prototip au fost colectate din ocean chiar de către activistul Sea Shepherd (”Păstorul Mării”, în traducere…), care a petrecut trei luni în larg pentru acest lucru. O inițiativă, până la urmă lăudabilă și care să sperăm că va avea impactul pe care îl merită asupra conștiinței oamenilor.

2. Facebook trece pe energie eoliană

Ați auzit de Facebook? Dacă nu, înseamnă că nu existați – este, probabil, cea mai populară poantă despre gigantica rețea de socializare, care a depășit deja un miliard de utilizatori pe glob. Ceea ce mai înseamnă că această companie are nevoie și de procesarea unei cantități impresionante de date și informații.

companii sustenabilitate - 2
Centrele de date ale marilor companii din IT consumă multă energie

Până în acest moment, Facebook deține patru mari Data Center. Însă, atenție, un astfel de centru de date, care este burdușit cu servere, necesită și un mare consum de energie, iar o mare parte din curentul electric provine încă din termocentrale.

Așa încât al cincilea centru de date al Facebook urmează să fie alimentat cu energie 100% nepoluantă. Aceasta va proveni dintr-o nouă ”fermă eoliană” de 200 MW, cu un cost estimat la un miliard de dolari, mare parte din sumă fiind asigurată de Facebook.

Instalația eoliană se va întinde pe o suprafață de peste 68 de kilometri pătrați, în Texas. O parte din curentul pe care îl va produce va alimenta noul centru de date Facebook, iar restul va intra în rețeaua de distribuție națională.

Facebook mai are un centru de date în Iowa, care este parțial alimentat cu curent electric de la o fermă eoliană din apropiere. Însă noul centru de date din Texas va fi cel mai mare de acest fel din lume alimentat 100% cu energie verde.

3. Google ”reciclează” o termocentrală

Rămânem în sfera giganților din IT și remarcăm ideea inedită a celor de la Google, care vor să-și stabilească un nou centru de date într-o… termocentrală scoasă din uz. De fapt, una care este pe cale de a fi scoasă din uz: termocentrala Widows Creek din Alabama (în traducere ”Pârâul Văduvelor”, să sperăm că Google va veni cu un nume mai inspirat…).

companii sustenabilitate - 3
În loc de cărbuni, această termocentrală va ”arde” o cantitate impresionantă de informații online

Ideea celor de la Google poate fi considerată și un fel de mesaj de sprijin pentru comunitățile care depind foarte mult de industria cărbunelui (care, din cauză că este prea poluantă, urmează să ajungă la ”coșul de gunoi al istoriei”, un proces dureros din punct de vedere social, dar necesar).

Însă specialiștii Google sunt, de fapt, foarte pragmatici în decizia lor: termocentralele beneficiază de un sistem foarte bine pus la punct pentru transportul și managementul energiei. Iar cei de la Google intenționează să utilizeze facilitatea atât pentru alimentarea serverelor proprii, cât și pentru direcționarea curentului electric din alte zone (produs din surse regenerabile) în anumite puncte de consum din Alabama, un stat unde energiile regenerabile au o pondere extrem de redusă.

4. Bill Gates: 2 miliarde pentru energiile regenerabile

Cel mai mare miliardar al lumii și-a mărit averea cu încă 3,2 miliarde de dolari în 2014 și a ajuns la aproape 80 de miliarde de dolari. Deci nu ar trebui să ne mire că Bill Gates a anunțat recent că plănuiește să investească 2 miliarde de dolari în energii regenerabile, pentru a combate schimbările climatice.

companii sustenabilitate - 4Gates este de părere că actualele investiții ale companiilor și guvernelor în energii regenerabile nu sunt suficiente pentru a asigura necesarul de energie al omenirii până în 2030. Așa încât speră ca generozitatea lui, care va sprijini inovațiile cele mai riscante în ochii altor investitori, va accelera lucrurile și va face și alte mari corporații să-i urmeze exemplul.

Pe de altă parte, Bill Gates nu este văzut cu ochi buni de o bună parte a ecologiștilor, deoarece are investiți circa 1,4 miliarde de dolari în companii din domeniul combustibililor fosili – de exemplu, compania petrolieră BP, responsabilă pentru deversarea de petrol din 2010, din Golful Mexico.

Deși au fost demarate mai multe campanii, prin care s-a încercat sensibilizarea marilor investitori de a renunța la investițiile în industria poluatoare, Bill Gates nu a dat curs mișcării ”Divest Fossil Fuels”, ceea ce ridică niște semne de întrebare privind destinația finală a celor două miliarde anunțate pentru energiile regenerabile.

5. LEGO va folosi materiale nepoluante pentru piese

Probabil cea mai cunoscută companie de jucării din lume, LEGO este și una dintre companiile strâns legate de poluarea produsă pentru fabricarea celebrelor piese. Plasticul folosit de peste o jumătate de secol, denumit ABS (acrilonitril butadien stiren), reprezintă o amenințare pentru mediu, nefiind biodegradabil.

LEGO are nevoie de peste 6.000 de tone de ABS anual pentru piesele sale, ceea ce se traduce atât în poluarea pentru producerea acestui plastic (în special prin utilizarea petrolului), cât și în poluarea ulterioară, după ce piesele devin deșeuri.

Nu există o definiție concretă a materialelor sustenabile. Sunt mai mulți factori care influențează sustenabilitatea unui material – de la compoziția lui și modul de obținere până la procesele de producție și momentul în care devine deșeu. Toate acestea trebuie luate în considerare (Jørgen Vig Knudstorp, CEO LEGO Group)

Așa încât LEGO Group a anunțat înființarea unui Centru pentru Materiale Sustenabile, în cadrul căruia peste 100 de experți vor căuta soluțiile optime pentru a crea, până în 2030, un material nepoluant, din care să fie produse jucăriile LEGO, dar și ambalajele acestora.

LEGO Group estimează că acest proiect necesită investiții de un miliard de coroane daneze (echivalentul a peste 130 de milioane de euro). Până acum, LEGO Group a mai investit circa 400 milioane de euro într-un proiect eolian din Germania, care va furniza curent 100% ”verde” companiei până în 2020, iar recent a întrerupt parteneriatul pe care îl avea cu gigantul petrolier Shell, în favoarea unui parteneriat cu Greenpeace.

Așadar, iată doar câteva exemple care ne arată că, încet, dar sigur, lumea afacerilor devine din ce în ce mai conștientă de necesitatea de a privilegia sustenabilitatea nu doar la nivel declarativ, ci prin acțiuni al căror principal scop să ducă la evitarea poluării. Practic, marile companii și oamenii cu viziune se pregătesc pentru ceea ce va fi implementat și la nivel legislativ, prin proiecte gen ”Economia Circulară”. Doar industria bazată pe combustibilii fosili nu se va putea adapta la noile cerințe de sustenabilitate. Deci urmează o perioadă de tranziție extrem de tensionată pentru întreaga omenire.