Autobuzele electrice pot fi (și trebuie să fie) soluția eco pentru transportul în comun

O sursă foarte importantă de poluare în orașele lumii este reprezentată de vehiculele din serviciile de transport public. Poluare care ar putea fi ușor eliminată dacă autobuzele și microbuzele ar avea propulsie electrică 100%. Care se pretează de minune acestor vehicule. De ce?

autobuze electrice - ecoprofit 0

În România există în multe orașe din țară troleibuze: acele autobuze cu motoare electrice, alimentate de la cablurile de înaltă tensiune. Sunt silențioase, potente, fiabile și nu poluează. Necesită, însă, o infrastructură de stâlpuri și cabluri, care nu pot fi plasate pe orice traseu. Ce-ar fi dacă aceste troleibuze ar fi independente? Ar însemna să vorbim de autobuze electrice.

Și în România există interes pentru așa ceva: două autobuze ale producătorului chinez BYD au fost deja înmatriculate pentru teste în mediul real, o altă firmă importatoare a adus un astfel de autobuz electric pentru a testa interesul municipalităților din toată țara, iar unele primării deja vor să investească în autobuze electrice. Dar oare merită autobuzele electrice?

Londra trece pe autobuze electrice și hibride

autobuze electrice - ecoprofit 1
Cunoscutul ”London double-decker”, acum Made in China și cu propulsie electrică

Unul dintre simbolurile cele mai importante ale capitalei Marii Britanii este reprezentat de autobuzele roșii cu etaj ”double decker”. Anul acesta, însă, primăria londoneză a hotărât să demareze un proiect-pilot, în parteneriat cu BYD – compania chineză care deja a vândut peste 5.000 de autobuze electrice în lume (este adevărat, marea lor majoritate în China).

Cei de la BYD au realizat un autobuz cu etaj, destul de apropiat de gusturile londonezilor. Mai mult, au reușit să găsească o soluție optimă pentru a nu crește excesiv pachetul de baterii necesare (din cauza masei mult mai mari decât a unui autobuz obișnuit).

Prețul se pare că rămâne competitiv, la nivelul unui autobuz obișnuit cu motor diesel. Cei de la BYD se laudă că produc autobuzele cu perioada cea mai scurtă de amortizare față de rivalii cu motoare convenționale.

autobuze electrice - ecoprofit 2
Până în 2020, toate autobuzele ”double decker” din Londa vor fi electrice sau hibride

Ei bine, se pare că primele teste l-au impresionat atât de mult pe primarul Londrei, Boris Johnson, încât municipalitatea a mai comandat 50 de astfel de autobuze ”double-decker” electrice. Toate acestea vor deservi două linii începând cu 2016, când toate unitățile vor fi livrate.

Nu ar trebui să ne mire această situație, deoarece primăria Londrei și-a impus un obiectiv foarte ambițios: până în 2020 va fi adoptat un program denumit Ultra Low Emissions Zone, prin care cele 300 de autobuze care operează în centrul capitalei vor fi electrice 100% (sau cu propulsie pe hidrogen), iar restul de 3.000 de autobuze ”double decker” vor avea propulsie hibridă.

Ca idee, față de un autobuz normal cu motor diesel, un autobuz electric va asigura o reducere anuală a emisiilor de CO2 de circa 408 de tone, respectiv a emisiilor de NOx de circa 10 tone. Și lucrurile nu se opresc aici: Londra va testa chiar și tehnologia de încărcare prin inducție…

Încărcarea prin inducție este viitorul pentru autobuzele electrice

autobuze electrice - ecoprofit 3
Alimentarea fără cabluri promite o creștere a eficienței și ușurinței în utilizare

În Suedia, Scania și Royal Institute of Technology pregătesc un program-pilot în capitala Stockholm. După ce, acum aproape 10 ani, au inițiat testele cu primele autobuze hibride, acum va fi testată soluția de încărcare wireless a bateriilor.

În anumite stații de autobuz sunt montate în asfalt dispozitive de încărcare wireless, care vor permite încărcarea bateriilor pentru o tură completă în mai puțin de 10 minute. Pentru teste va fi folosit un autobuz Scania cu propulsie hibridă, diferită ca și concepție de cea utilizată pe ”camioanele troleibuz”, care va fi pus în circulație începând cu iunie 2016.

În Stockholm circulă 2.000 de autobuze, iar adoptarea acestei soluții ar însemna pentru municipalitate economii de circa 50 de milioane de litri de motorină anual, iar poluarea se estimează că ar scădea cu 90%. Dar poluarea nu se produce doar în timpul funcționării autobuzelor…

Autobuze electrice alimentate din energii regenerabile

În Gothenburg, al doilea oraș ca mărime din Suedia, a fost inaugurată în această vară cea mai ”verde” linie de transport în comun. Proiectul se numește ”ElectriCity” și este un parteneriat între Volvo Group, Agenția de Energie din Suedia și municipalitatea din Gothenburg, alături de câteva alte companii din domeniul energiilor regenerabile.

Traseul pe care circulă primele trei autobuze electrice 100% este denumit Bus Route 55, acestea încărcându-și bateriile la capăt de linie. Mai mult, deoarece autobuzele sunt complet nepoluante, terminalul din Chalmers Lindholmen este conceput într-un spațiu închis.

Cel mai important, însă, este faptul că energia electrică necesară încărcării acestor autobuze provine din surse regenerabile. Mai exact, curentul provine de la o hidrocentrală din zonă, respectiv de la un parc eolian. Autoritățile din Gothenburg doresc astfel ca orașul lor să devină cât mai repede primul oraș ”neutru” din punct de vedere al impactului asupra climei.

Dar, până la urmă, performanțele și autonomia sunt sau nu o problemă pentru autobuzele electrice?

Propulsia electrică este superioară motoarelor diesel sau cu gaz natural

În ce privește comparația cu motoarele diesel, lucrurile sunt clar în favoarea motoarelor electrice. Dar cum rămâne cu motoarele alimentate cu gaz natural, o tehnologie pe care producătorii auto consideră că merită să parieze. Mai ales în SUA, unde se înregistrează un adevărat boom al industriei de gaze.

autobuze electrice - ecoprofit 4
Directorul companiei de autobuze electrice Proterra a lucrat mai întâi la Tesla Motors…

Și, pentru că tot am amintit de SUA, să aducem în discuție una dintre companiile cele mai noi (și ambițioase) din domeniul construcțiilor de autobuze: Proterra. Al cărei prim model Catalyst utilizează tehnologii foarte avansate, precum caroseria din fibră de carbon, ceea ce duce la o masă mult mai redusă decât a autobuzelor convenționale comparabile.

Conform oficialilor companiei, raportul favorabil putere/masă îi conferă autobuzului o foarte bună eficiență. Dacă un autobuz diesel convențional sau alimentat cu gaz natural are un consum de maximum 4 MPG (adică peste 50 litri/100 km), autobuzul Proterra a fost cotat cu o valoare de 22 MPGe (echivalentul unui consum de numai 10 litri/100 km).

autobuze electrice - ecoprofit 5
Deși este un autobuz scump, investiția se amortizează într-un termen foarte rezonabil

În plus, autobuzul Proterra este mult mai rapid, accelerația 0-20 km/h fiind realizată în 6,7 secunde, iar panta maximă care poate fi urcată este de 15,5%, mai mult decât orice alt autobuz convențional. Utilizarea fibrei de carbon și a altor materiale plastice asigură o durabilitate superioară a caroseriei, iar bateriile litiu-titan au și ele o durată extrem de mare de viață.

Așa încât, chiar dacă prețul de vânzare al unui autobuz Proterra este de circa 800.000 USD (chiar dublu față de al unor autobuze convenționale), investiția se amortizează fără probleme, mai ales că acest autobuz nu emite niciun fel de poluanți. Asta în timp ce producția de gaze naturale din SUA se bazează preponderent pe exploatarea gazelor de șist, cu efecte conexe grave asupra mediului.

CONCLUZIE

Îl voi parafraza pe directorul companiei Proterra, Ryan Popple (ex-Tesla Motors!):

Este o idee proastă să arzi combustibili fosili în mediul urban, indiferent că ești un personaj din romanul lui Dickens, care folosește cărbuni în sobă, ori o companie de transport în comun, care operează autobuze diesel

Pur și simplu, la ora actuală transportul în comun se dovedește principalul vinovat pentru poluarea acută din mediul urban. Toate autobuzele și microbuzele sunt dotate cu motoare diesel, care, indiferent cât de avansată ar fi tehnologia, emit noxe dintre cele mai periculoase pentru sănătate umană. Iar populația este expusă în mod direct acestor noxe, efectele fiind din ce în ce mai numeroase.

autobuze electrice - ecoprofit 6
Suficient de clară poluarea produsă de autobuzele cu motoare convenționale?

Și să nu uităm că, spre deosebire de autoturismele personale, vehiculele de transport în comun circulă aproape non-stop în timpul programului. Așa încât, de multe ori, devine falsă ideea că un autobuz poluează mai puțin decât dacă pasagerii pe care îi transportă și-ar folosi mașinile personale.

Nu în ultimul rând, dacă în cazul mașinilor electrice principalele impedimente țin de autonomia scăzută și prețul ridicat, acestea nu sunt probleme majore pentru domeniul autobuzelor electrice. Traseele pe care circulă autobuzele sunt, în general, scurte, iar încărcarea rapidă a bateriilor în anumite puncte de pe traseu (de regulă la capăt de linie) este foarte facil de implementat.

Iar în ce privește costurile, din punctul de vedere al unei companii investiția și costurile de utilizare au o cu totul altă dimensiune decât în cazul bugetului unei familii. Mai ales dacă există și un program de subvenționare bine pus la punct, autobuzele electrice ajung, în cam toate cazurile, mai rentabile pentru operatori decât cele convenționale sau cu combustibili alternativi.

autobuze electrice - ecoprofit 7
”Autobuze sănătoase = copii sănătoși”. Credeți că e o sintagmă suficient de importantă?

Așadar, consider că principalul sector pe care autoritățile trebuie să-l privilegieze, când vine vorba de propulsia electrică, ține de transportul în comun din mediul urban. Care, în ciuda faptului că este util și necesar, ne afectează sănătatea într-o măsură mult mai mare decât suntem dispuși să acceptăm. Și nu trebuie să mă credeți pe cuvânt: este suficient să petreceți puțin timp într-o stație de autobuz și veți simți imediat la ce mă refer.