Piața de LED-uri: în 10 ani se vor înregistra vânzări cumulate de peste 200 miliarde USD

    Compania de consultanță Navigant Research a realizat un studiu privind piața de LED-uri, preconizând că, în maximum 10 ani, acestea vor înlocui complet becurile incandescente și cu halogen.

    led vanzari - ecoprofit 0
    led vanzari - ecoprofit 1
    La începutul acestui an, ministrul indian al energiei a lansat programul național de LED-uri pentru locuințe și iluminatul public

    Recent, guvernul Indiei a anunțat un plan ambițios, prin care dorește să adapteze iluminatul public, schimbând becurile actuale cu noi becuri de tip LED, mai economice și mai durabile. Se estimează că, astfel, consumul din acest domeniu va scădea de la circa 3,5 GW la doar 1,4 GW, ceea ce va însemna economii totale de, atenție, 850 milioane USD anual!

    Mai mult, conform unor studii din India, dacă toate becurile din această țară, atât din sectorul privat, cât și din cel comercial, ar fi înlocuite cu LED-uri, economia anuală s-ar cifra la circa 7 miliarde USD pe an. Ceea ce corespunde unei economii de 100 TWh, deci s-ar putea renunța la circa 30 de termocentrale obișnuite (de 500 MW), care ar consuma anual circa 40 de tone de cărbuni și ar elimina peste 100 de milioane de tone de CO2 în atmosferă în fiecare an.

    Exemplul Indiei mi se pare grăitor pentru marile avantaje pe care le aduc LED-urile, atât financiar, cât și în ce privește reducerea poluării. Deci nu ar trebui să ne mire că, deși vorbim de niște produse mici și, care la prima vedere, par neimportante, piața LED-urilor va avea dimensiuni atât de mari în următorul deceniu.

    LED-urile nu înlocuiesc doar becurile din mediul rezidențial sau comercial, ci devin foarte populare și în sectorul transporturilor (pentru diversele mijloace de transport, de la autovehicule până la avioane și vapoare). Totuși, peste trei sferturi dintre LED-uri este de așteptat să fie ”înghițite” de sectorul construcțiilor, private sau publice.

    led vanzari - ecoprofit 3
    Sursa: Navigant Research

    Dată fiind eficiența pe care o promit LED-urile, dar și scăderea rapidă a costurilor, deci a prețurilor produselor finite, cei de la Navigant Research estimează că, în 2024, se va depăși valoarea de 4 miliarde de LED-uri vândute pe plan mondial. Practic, în 10 ani vânzările totale de LED-uri vor totaliza circa 216 miliarde de dolari – în condițiile în care rata medie de creștere a pieței va fi de 10-15%.

    Creșterile cele mai mari se vor înregistra în sectoarele rezidențial și comercial, dar și în construcția de autovehicule. În același timp, este de așteptat ca mai multe țări să ia exemplul Indiei și să demareze sau să continue programe începute deja, de adoptare a LED-urilor în locul becurilor vechi.

    Va fi interesant de observat impactul pe care această schimbare de anvergură îl va avea în consumul general de curent pe plan global, din care iluminatul se estimează că reprezintă circa 10%. De altfel, nu degeaba premiul Nobel pentru fizică a fost decernat, în 2014, celor trei inventatori ai ”light emitting diode” (LED).