Peste 50% din energia electrică utilizată de BMW Group provine din surse regenerabile

BMW Group a anunţat că, pentru prima dată în istoria concernului, 51% din electricitatea pe care o utilizează la nivel mondial este furnizată din surse regenerabile. Acesta este un punct de reper semnificativ pentru companie, obiectivul său fiind ca, pe parcursul anilor următori, să crească treptat ponderea energiei din surse regenerabile la 100%.

bmw energie electrica surse regenerabile - ecoprofit

BMW Group are un plan bine stabilit pentru a realiza tranziţia companiei spre furnizarea integrală a energiei electrice din surse regenerabile.

Primul pas este îmbunătăţirea suplimentară a eficienţei consumului de energie în facilităţile sale de pe mapamond. În cea de-a doua etapă, sistemele care generează electricitate din surse regenerabile vor fi montate în locaţii individuale. În cea de-a treia etapă, BMW Group va achiziţiona electricitate din surse regenerabile de la companii de energie de pretutindeni.

Ursula Mathar, director pentru dezvoltare durabilă şi protecţia mediului în cadrul BMW Group:

“Avem un obiectiv clar şi un plan concret pentru tranziţia la energie regenerabilă. Cu toate acestea, viabilitatea economică este esenţială pentru implementare. Numai în condiţiile-cadru adecvate, planurile noastre vor putea fi puse în aplicare pas cu pas pe pieţele individuale din lume”.

Aproximativ 51% din electricitatea furnizată către BMW Group în lumea întreagă este deja obţinută din surse regenerabile de energie.

bmw energie electrica surse regenerabile - ecoprofit 1La Leipzig (Germania), BMW Group utilizează energie eoliană. La jumătatea anului 2013, patru turbine eoliene au început să funcţioneze în cadrul uzinei, astfel că 100% din energia produsă este utilizată în producţia modelelor BMW i3 şi BMW i8.

La uzina din Spartanburg (statul Carolina de Sud, SUA), un sistem de gaz metan furnizează aproximativ 50% din energia necesară producţiei.

La uzina Rosslyn din Africa de Sud, la finalul anului 2014 a fost pusă piatra de temelie pentru o unitate alimentată cu biogaz, care asigură încălzirea, dar furnizează şi energie. Gazul utilizat provine din produsele reziduale create de fermele de bovine şi pui. Punerea în funcţiune a acestui sistem va permite companiei ca în acest an să acopere peste 25% din energia necesară uzinei de producţie.

Cu alte cuvinte, BMW Group are o abordare integrată a dezvoltării durabile de-a lungul întregului lanţ de valori. Pe lângă reducerea emisiilor CO2, vasta protecţie a mediului, dezvoltarea durabilă în lanţul de furnizori, accentul pe angajaţi şi responsabilitatea socială a companiei sunt componente integrale ale strategiei BMW Group. Anual, în raportul de valoare sustenabilă, companie publică principalii indicatori şi obiective de performanţă