Centralele geotermice sunt total diferite de fracturarea hidraulică a gazelor de șist

Problema gazelor de șist este una spinoasă, dar mulți din industria energetică rămân consecvenți în încercarea de a submina barierele ecologice. Unii merg până într-acolo încât pun semnul egal între fracturarea hidraulică (fracking) și forajele pentru centralele geotermale, cerând ca explorarea gazelor de șist să fie considerată la fel de sigură și nepoluantă. Ei bine, iată câteva motive pentru care aceste cereri sunt nu doar nejustificate, ci și nefondate.

Centralele geotermice sunt total diferite de fracturarea hidraulică a gazelor de șist
Nu, nu e fum, e doar abur. Aceasta e o centrală geotermală din Islanda.

EGEC (European Geothermal Energy Council) este o asociație internațională, fondată încă din 1998, care reunește sute de companii și organizații europene implicate în domeniul energiei geotermale. Iar specialiștii EGEC atrag atenția asupra unui demers periculos pe care unele companii din domeniul energetic, în special cel al exploatării gazelor, îl fac la Parlamentul European din dorința de a primi undă verde pentru explorarea gazelor de șist, considerată o soluție poluantă și nicidecum un răspuns la independența energetică (pe care se bate moneda de când a început criza ucraineană).

Așadar, fracturarea hidraulică a gazelor de șist este similară cu procesele hidraulice folosite pentru obținerea energiei geotermale. Răspunsul este simplu: NICIDECUM.

1. Ce e gazul de șist vs. ce e energia geotermală

Gazele de șist se regăsesc în roci cu permeabilitate foarte redusă, dispersate în bazine sedimentare fără fluide. Ceea ce presupune o tehnologie de forare mai performantă și folosirea unor fluide și lichide cu presiune mare și proprietăți speciale, asigurate de aditivi chimici.

Căldura care face baza energiei geotermale se regăsește în roci semi-permeabile sau chiar cu o permeabilitate ridicată, în zone subterane cu temperatură ridicată – de regulă în zone cu activitate vulcanică (cum e Islanda, de exemplu).

O diferență majoră, care e adusă în discuție de prea puține ori, este chiar componența gazelor din care se extrage energia. Gazele de șist sunt similare gazelor naturale, care sunt formate preponderent din metan. Metanul, deși cu proprietăți excelente de combustie, contribuie la sporirea efectului de seră de până la 100 de ori mai mult decât dioxidul de carbon (CO2).

În plus, arderea metanului e doar ceva mai puțin poluantă decât a altor combustibili fosili – produce cu 50% mai puțin CO2 decât arderea cărbunilor și în jur de 70% din cantitatea de CO2 produsă prin arderea motorinei (care emite mai puțin CO2 decât benzina).

Prin comparație, energia geotermală se bazează pe încălzirea apei, nefiind implicat nici un fel de combustibil. Căldura din interiorul pământului este eliberată în mod controlat, neimplicând emisii poluante sau arderi de substanțe nocive.

2. Cum se extrage gazul de șist vs. cum se extrage energia geotermală

Pentru extragerea gazelor de șist este nevoie pur și simplu de spargerea rocilor (care au permeabilitate redusă, deci densitate mare). Se folosesc, așadar, tehnologii care se bazează pe injecția de fluide cu presiune ridicată pentru a se obține cât mai mult gaz. Pentru ca o ”spărtură” să fie păstrată deschisă cât mai mult timp, e nevoie de un proces continuu de pompare a unui amestec de apă, aditivi și nisip, amestec recirculat și realimentat din timp în timp.

În mod uzual, un bazin (sau puț) conține circa 10-20.000 de metri cubi de amestec de apă, aditivi chimici și nisip, apa nefiind, în general, disponibilă în apropiere. Așa încât e nevoie de transportul acesteia de la distanță, iar pompele necesare punerii în mișcare a acestui amestec au nevoie de o cantitate mare de energie, asigurată în principal de combustibili fosili.

Și în cazul extragerii energiei geotermale este necesară construirea unui rezervor subteran de acumulare, denumit EGS (Enhanced Geothermal System), în care se acumulează apă folosită la injectarea rocilor. Însă apa are doar rolul de a crește permeabilitatea rocilor, nefiind necesari aditivi, decât în unele cazuri adăugarea de minerale (care există deja în compoziția geologică a rocilor, deci nu se pune problema poluării).

În plus, presiunea folosită este mult mai mică decât în cazul fracturării hidraulice a gazelor de șist, iar permeabilitatea rocilor crește progresiv prin asimilarea apei. Apă care nu mai trebuie pompată înapoi la suprafață, rezervorul EGS devenind autosustenabil, ceea ce asigură exploatarea zeci de ani – există centrale geotermale care au ajuns la aproape 100 de ani de activitate.

O mare problemă în extracția gazelor de șist o reprezintă scurgerile de gaze pe lângă conducte, atât în timpul forajelor, cât și ulterior, timp de ani de zile. Metanul nu face altceva decât să se infiltreze în sol, ceea ce ajunge să afecteze iremediabil zonele agricole, după care gazul ajunge în atmosferă, contribuind, după cum am spus mai devreme, la accelerarea efectului de seră. Studii independente estimează că scurgerile reprezintă între 5 și 15% din cantitatea de gaze de șist exploatată până acum, ceea ce reprezintă un adevărat semnal de alarmă.

Prin comparație, tehnologia pentru folosirea energiei geotermale nu produce efecte secundare nocive. Principial, forajele se fac la adâncimi mult mai mari și nu în zone unde există zăcăminte de țiței sau pungi de gaze, evitându-se astfel eliberarea accidentală a hidrocarburilor din subteran. Există doar posibilitatea ca, prin fracturarea rocilor cu temperaturi mai mari de 400 grade celsius, să se producă o accentuare a răcirii acestora, deci timpul de utilizare al unei centrale geotermale să se reducă.

Se mai pune problema micro-cutremurelor despre care se crede că ar putea fi cauzate de aceste tehnologii de foraje și fracturare a rocilor. Există un anumit grad de risc pentru ca activitatea seismică să fie legată de extragerea gazelor de șist sau a energiei geotermale, dar, deocamdată, studiile nu au rezultate concludente. Oricum, în ambele cazuri există protocoale care au în spate experiența acumulată de industria de extracție a petrolului, care presupun existența unor sisteme speciale de seismometre și utilizarea unor softuri specializate care pot simula condițiile din timpul proceselor de extracție.

Oricum, dat fiind că extragerea energiei geotermale presupune utilizarea unor presiuni mai mici de fracturare și se concentrează pe roci cu o permeabilitate scăzută, se crede că riscurile seismice sunt aproape nule în acest caz. Gazele de șist, odată extrase din rocile cu permeabilitate scăzută, este mai probabil să contribuie la modificări geologice, rezultatul acestora putând fi o activitate seismică de mică anvergură.

3. Concluzii

Semnalul de alarmă tras de EGEC vine pe fondul puternicei activități de lobby la nivelul Parlamentului European a unor grupuri de interese din domeniul extragerii gazelor, în special a celor de șist. Pe fondul crizei Rusia – UE, zăcămintele de gaze de șist devin o miză foarte importantă a așa-zisei independențe energetice a Europei, care nu ar mai trebui să depindă de furnizarea de gaze rusești.

Din păcate, o problemă ecologică clară riscă să fie deturnată de jocuri politice, pe fondul rezoluției 2011/2309 a Parlamentului European, care obligă autoritățile din fiecare țară membră UE să introducă planuri regionale pentru optimizarea extracției resurselor subterane și care riscă să ajungă să pună la același nivel explorarea energiei geotermale și exploatarea gazelor de șist.

Grupurile de lobby din partea industriei de extracție a gazelor afirmă că se creează un standard dublu: energia geotermală beneficiază de subvenții, în timp ce explorarea gazelor de șist este stopată din rațiuni ecologice. Asta deși tehnologiile de exploatare sunt similare. După cum am arătat mai sus, chiar dacă putem spune că există câteva asemănări ținând de unele detalii, per ansamblu exploatarea energiei geotermale este cu totul diferită de exploatarea gazelor de șist. Atât din punct de vedere al investițiilor, cât și al poluării. Cei de la EGEC atrag atenția că factorii decizionali ai UE nu ar trebui să minimizeze impactul pe care poluarea exploatării gazelor de șist îl are, precum și costurile imense pe care l-ar presupune.

Încălzirea globală duce la ridicarea nivelului apei oceanelor, la modificări meteorologice extreme (având ca rezultat furtuni violente sau inundații), la deșertificarea accentuată sau la acidificarea oceanelor (ceea ce afectează în mod direct planctonul și viețuitoarele marine). Costurile pentru remedierea acestor probleme nu pot fi estimate (nici măcar nu știm dacă aceste schimbări drastice pot fi reversibile), dar e destul de ușor de înțeles că direcționarea investițiilor în energii regenerabile, nu în cele poluante, este mult mai ușor de realizat.

Trebuie înțeles că, în ciuda tentației de alege o soluție mai simplă și mai profitabilă, la prima vedere, cum e exploatarea gazelor de șist, factorii decizionali sunt obligați moral să ia în considerare efectele pe termen mediu și lung. Iar exploatarea energiei geotermale ne-a demonstrat până acum că are doar beneficii, atât din punct de vedere ecologic, cât și financiar.