De la creditele de carbon la taxa pe carbon – schimbarea fundamentală impusă de jocul ”de-a poluarea”

Schema creditelor de carbon ar fi trebuit să ducă la reducerea poluării, însă efectul este total invers. Așa încât e cazul să nu ne mai jucăm cu focul și să recunoaștem că poluarea trebuie taxată corespunzător.

credit carbon poluare - ecoprofit 0

PE SCURT

În 1997 a fost ratificat protocolul de la Kyoto, prin care 37 de țări au pus la punct un sistem de credite de carbon, menit a duce la reducerea emisiilor de CO2 cu 80% până în 2100. Deși principial sistemul se bazează pe sintagma ”poluatorul plătește”, s-a ajuns la concluzia că piața de credite de carbon este subminată de diverse practici non-etice, iar obiectivele pentru reducerea poluării sunt departe de a fi atinse, în mod realist.

Așadar, e nevoie de o schimbare fundamentală în modul de a taxa poluarea. Iar un studiu Economist Intelligence Unit arată că, dacă nu se iau măsuri concrete pentru combaterea poluării, pierderile financiare se vor ridica la trilioane de dolari până la finalul secolului din cauza schimbărilor climatice. În cazul creșterii temperaturii globale cu 5-6 grade Celsius, se estimează pierderi de cel puțin 43 de trilioane de dolari!

Pe de altă parte, un alt studiu arată că investițiile în proiecte sustenabile în orașele lumii ar putea aduce economii chiar și de peste 20 de trilioane de dolari, împreună cu o scădere accentuată a poluării. Fiecare dolar investit de primării într-o infrastructură nepoluantă poate atrage peste 100 de dolari din mediul privat, deci este necesară punerea la punct a unei politici globale pentru administrațiile locale.

Mai multe detalii, în continuare 

Trăim într-o societate în care totul se reduce la bani, totul are un preț, totul se vinde și se cumpără. Chiar și poluarea. Este vorba despre Protocolul de la Kyoto din 1997, prin care țările semnatare au hotărât ca ONU să împartă anual anumite cote de credite de carbon acestor națiuni, în scopul de a reduce poluarea și emisiile de CO2.

În teorie, prin acest sistem se dorea reducerea emisiilor de CO2 cu 40% până în 2020 și cu 80% până în 2050, pentru a evita încălzirea globală. La 18 ani distanță, realitatea ne arată că sistemul creditelor de carbon este nu doar ineficient, ci a dus chiar la creșterea nivelului poluării.

Ce sunt creditele de carbon

credit carbon poluare - ecoprofit 1
În teorie, creditele de carbon ar trebui să ducă la scăderea poluării. În practică, însă, sistemul are multe lacune și ”portițe”

Creditul de carbon este, practic, o nouă valută: 1 CC = 1 tonă de CO2 emisă în atmosferă. O anumită țară are dreptul anual la o anumită cantitate de poluare. Aceasta, odată depășită, trebuie acoperită cu aceste credite de carbon. Care pot fi cumpărate de la țările care poluează mai puțin decât cota impusă de ONU, deci ajung să aibă un excedent de credite de carbon.

Și investițiile în energii regenerabile beneficiază de credite de carbon echivalente, în funcție de ”economia” de CO2 asigurată prin înlocuirea surselor care utilizează combustibili fosili. Atenție, însă: creditele de carbon din acest caz nu trebuie confundate cu certificatele verzi, care sunt acordate de către guverne în cadrul unor programe proprii și care sunt ”altă mâncare de pește” (cu alte probleme asociate).

Nu este de mirare că piața creditelor de carbon a devenit rapid o mare afacere, în special pentru țările dezvoltate, unde activitatea industrială intensivă este responsabilă de poluarea produsă. Se estimează că în 2010 această piață a asigurat o cifră de afaceri de peste 100 de miliarde de euro, iar pentru 2020 analiștii din domeniu avansau valori de circa 3 trilioane de dolari.

Cu alte cuvinte, ”afacerea secolului!”, nu-i așa? Ei bine, la fel ca orice lucru prea fumos ca să fie adevărat, piața creditelor de carbon este departe de a-și atinge adevăratul scop: acela de a reduce poluarea.

Scheme și… ”scheme”

Un recent studiu al Universității de Mediu din Stockholm arată că sistemul de credite de carbon a fost tratat strict ca o afacere de foarte multe companii. Acestea au păcălit mecanismul, câștigând sume mari de bani, dar, în același timp, producând și cantități însemnate de poluare (care, atenție, nu apar în statisticile oficiale!).

credit carbon poluare - ecoprofit 2
Dacă poluarea poate aduce profituri, de ce să nu profite șmecherii?

Cele mai importante exemple se referă la producerea excesivă de HCFC-22 (hidroclorofluorocarbon-22, ca refriferant) sau de acid adipic (pentru producerea nylonului). Din procesele de obținere a acestor substanțe rezultă gaze reziduale precum HFC-23 (hidrofluorocarbon-23), respectiv oxizi de azot (N2O), cu o influență puternică asupra efectului de seră.

Distrugerea acestor gaze reziduale asigură atribuirea de credite de carbon – însă cercetătorii suedezi au descoperit că unele fabrici din China, Europa și Rusia au cerut retroactiv aceste credite, prin modificarea sau chiar falsificarea documentației. Iar altele au produs substanțele respective fără a le mai pune în vânzare, deoarece valoarea creditelor de carbon pentru distrugerea gazelor reziduale depășea cu mult costurile de producere și comercializare.

credit carbon poluare - ecoprofit 3
Piața creditelor de carbon a atras mulți speculanți escroci. Iar asta a dus la decăderea ei, evident

Așa încât s-a ajuns la sintagma ”subvenții perverse”, pe care le obțin, prin diverse subterfugii, tot mai multe companii poluante. În primul rând pentru că nu există un control strict al pieței de credite de carbon (cum există în domeniul aurului, de exemplu). Ceea ce a dus și la apariția fenomenului de umflare forțată a valorilor acestor credite, cu mulți traderi acționând după principii de escrocare (la fel ca în filmul ”Lupul de pe Wall Street”, în care a jucat Leonardo di Caprio).

Ca urmare a unor astfel de ”scheme”, specialiștii consideră că eforturile de reducere a poluării au fost subminate serios – doar în Europa, de pildă, se estimează că nivelul poluării a fost mai mare cu 400 de milioane de tone de CO2 față de cât ar fi fost normal, dacă mecanismul ar fi funcționat după principii etice.

Ce pierderi financiare poate induce creșterea poluării

credit carbon poluare - ecoprofit 4
Furatul propriei căciuli: impresia că niște credite de carbon ar putea stopa poluarea…

Din cauza diverselor mașinațiuni de pe piața creditelor de carbon, s-a ajuns la o inflație de astfel de credite. Iar prețurile acestora au scăzut până la un nivel la care marii poluatori nu sunt motivați să-și reducă poluarea, fiind mult mai simplu să o ”reducă” doar pe hârtie, prin achiziția de credite ieftine.

Deși ONU a anunțat că pregătește modificări ale programului începând cu 2019, analiștii avertizează că acest pas trebuie făcut acum, la summit-ul de la Paris din decembrie. Altfel, orice an care trece poate duce la prăbușirea pieței creditelor de carbon, în principal din cauza lipsei mijloacelor de control strict a aplicării regulilor pentru obținerea creditelor.

La care se mai adaugă o analiză caustică a ”The Economist”, privind pierderile financiare pe care le poate produce schimbarea drastică a climei, pe fondul creșterii temperaturii globale. Sub denumirea ”The Cost of Inaction” (”Costul inacțiunii”), studiul trage un semnal de alarmă pentru investitori.

Nu ne-am urca într-un avion dacă am ști că riscul să se prăbușească este chiar și de numai 5%. Însă, în aceleași condiții de risc, ignorăm schimbările climei cu o dezinvoltură fantastică (Nick Robins, Programul pentru Mediu al Națiunilor Unite)

Actualmente, se estimează că valoarea stocului global de active gestionate de instituțiile financiare non-bancare se ridică la circa 143 trilioane USD. Într-un scenariu în care poluarea crește într-un ritm lent (cazul optimist), până în 2100 investitorii este de așteptat să piardă circa 4,2 trilioane USD din cauza schimbărilor climatice (coincidență sau nu, cam tot atât valorează la un loc toate companiile petroliere din lume…).

Motivul principal: activele vor fi direct afectate de inundații, secetă sau furtuni puternice, dar și de scăderea valorii la bursă. Cum schimbarea climei nu poate fi echivalată cu o criză economică, deoarece este ireversibilă, iar riscurile sunt greu de estimat, va deveni un obstacol insurmontabil pentru majoritatea managerilor în atingerea obiectivelor financiare asumate în fața creditorilor și acționarilor.

credit-carbon-poluare-ecoprofit

Principalele ”victime” sunt companiile strâns legate de sectorul combustibililor fosili: pe de o parte, acestea vor fi afectate din plin de reglementările mult mai drastice anti-poluare (cum ar fi taxa pe carbon), ceea ce va duce la scăderea rapidă a profiturilor; pe de altă parte, riscurile impuse de schimbările climatice vor afecta grav portofoliul de active, din cauza factorilor naturali amintiți mai devreme.

Ce înseamnă acest lucru în cifre? La o creștere de 5-6 grade Celsius a temperaturii globale până în 2100, investitorii privați ar putea asista la piederi cumulate de aproape 14 trilioane USD, iar sectorul public ar ajunge chiar la 43 de trilioane de dolari – aproape o treime din stocul mondial de active! Ceea ce echivalează cu prăbușirea economică a întregului mapamond.

Pentru a se evita această situație, specialiștii consideră că trebuie îndeplinite trei condiții majore:

  • un mecanism cât mai coerent de stabilire a prețului poluării (deci schimbarea actualului sistem de credite de carbon)
  • realizarea unui standard mondial de luare în calcul a emisiilor poluante pentru includerea acestora în managementul de risc
  • transparența totală a companiilor privind emisiile de gaze cu efect de seră rezultate din activități și corelarea acestor informații cu valorile de pe burse

Ce profituri poate asigura investiția în sustenabilitate

Comisia Globală pentru Economie și Climă a emis recent un raport privind câștigurile pe care le poate aduce adaptarea dezvoltării sustenabile în orașele lumii. Este un raport important, deoarece 85% din venitul intern brut al planetei a ajuns să fie asigurat de metropolele lumii, iar până la jumătatea acestui secol se estimează că peste două treimi din populația planetei va trăi în zone urbanizate.

credit carbon poluare - ecoprofit 5
Orașele viitorului vor fi sustenabile sau… nu vor mai fi

Pe scurt, investițiile într-o infrastructură de transport public nepoluantă, în eficientizarea clădirilor și managementul deșeurilor ar putea duce la economii de circa 17 trilioane USD până în 2050, în timp ce emisiile poluante ar putea fi reduse cu 3,7 gigatone de CO2 anual. Iar, dacă s-ar investi în cercetare și inovație, în paralel cu reducerea subvențiilor pentru combustibilii fosili, economiile ar putea ajunge chiar la 22 de trilioane USD.

Realizatorii acestui raport susțin că orașele din lumea întreagă ar trebui să adere la Compact of Mayors, un comitet global în care deja sunt înscrise 130 de metropole (care reprezintă 220 de milioane de locuitori) și care își propune găsirea celor mai bune soluții pentru reducerea poluării.

Politicile creative și finanțarea inovativă pot ușura implementarea noilor proiecte. De exemplu, fiecare dolar investit în bonitatea unui oraș atrage mai mult de 100 de dolari din sectorul privat pentru investiții sustenabile. Iar fiecare milion de dolari asigurat de autoritatea locală poate strânge încă 20-50 de milioane de dolari pentru proiecte de succes.

credit carbon poluare - ecoprofit 10
Unele orașe sunt deja în cursa pentru ”primul oraș fără emisii poluante”

Există și exemple serioase în acest sens:

  • În Johannesburg, cel mai mare oraș din Africa de Sud, profiturile aduse de noul sistem Bus Rapid Transit s-au cifrat la 900 de milioane de dolari, în prima fază
  • În Singapore a fost demarat programul ”Green Mark”, de eficientizare energetică a clădirilor; până în 2030 vor fi incluse în acest program peste 80% dintre construcții, asigurându-se o scădere de 22% a consumului de energie, echivalentă cu o economie de peste 400 milioane USD
  • În Copenhaga, proiectul Cycle Super Highways (”super-autostrăzile pentru biciclete”) se estimează că va avea o marjă de profit de 19% pe an

Analiștii consideră că e nevoie de un plan global de punere la punct a unui program special de finanțare pentru cele mai mari 500 de metropole ale lumii: împrumuturi de câte un miliard de dolari, pe o perioadă de 5 ani, ar putea ajuta la accelerarea transformării acestora în orașe sustenabile. Mai ales că, neoficial, a fost deja demarată cursa pentru ”orașul fără emii poluante”.

Rămâne clar că, pentru moment, autoritățile par incapabile să găsească o soluție optimă pentru a pune prețul corect pe poluare. Nici nu e de mirare, deoarece sunt prinse ”între ciocan și nicovală”: pe de o parte, presiunea corporațiilor care susțin economia mondială, dar care sunt responsabile de nivelul poluării la care s-a ajuns; pe de altă parte, șocul pe care societatea l-ar resimți dacă măsurile anti-poluare ar fi prea drastice. Mai sunt circa 3 luni până la summit-ul de la Paris pe tema schimbărilor climatice – unde vom vedea dacă politicienii care ne conduc sunt lideri sau doar marionete…