Ziua Internationala pentru Protectia Stratului de Ozon - 16 septembrie - Ecoprofit
Imaginea care ne arată că degradarea stratului de ozon a început să se oprească

Stratul de ozon e mai fragil decât ne-am fi închipuit, deși rolul său de a ne proteja de radiațiile solare este hotărâtor. Evoluția industrială, din păcate, a însemnat și producerea unor substanțe care, încet și sigur, au afectat stratul de ozon timp de câteva decenii. În principal, vorbim de CFC (clorofluorocarbonați), cel mai cunoscut produs fiind freonul folosit multă vreme pentru frigidere sau aparatele de aer condiționat.

La aproape trei decenii de la semnarea protocolului de la Montreal, oamenii de știință sunt mulțumiți de rezultatele eliminării din viața noastră a substanțelor responsabile de consumarea ozonului. Ba chiar estimările specialiștilor spun că stratul de ozon va reveni la valorile de dinainte de anii ’80 undeva prin 2050-2060. Dacă omenirea nu va mai inventa ceva dăunător… De reținut că o foarte mare parte din poluanții emiși timp de câteva decenii au rămas în atmosferă și continuă să degradeze ozonul – dar cu o rată din ce în ce mai scăzută.

Un lucru pe care îl subliniază specialiștii NASA este că, dacă nu ar fi existat acest Protocol de la Montreal, în 2050 stratul de ozon ar fi fost de 10 ori mai afectat decât acum. Poate că omenirea nici nu ar mai fi rezistat până atunci, deoarece nimeni nu poate estima cu acuratețe cam care sunt implicațiile la nivel global ale diminuării stratului de ozon. Avem parte doar de speculații în general apocaliptice, datele științifice nefiind suficient de relevante.

Uite, însă, că Ziua Internațională a Stratului de Ozon ne mai relevă ceva: încălzirea globală a dus la modificări majore ale climei. Optimiștii spun că va trebui să ne adaptăm la niște schimbări cu care nu suntem obișnuiți, în timp ce pesimiștii ne pun aceeași placă a sfârșitului lumii. Adevărul nu cred că e undeva la mijloc, ci mai degrabă tinde spre a doua variantă. Hai să zicem că poate nu va fi sfârșitul planetei. Dar pariez pe sfârșitul societății tehnologizate, așa cum o știm astăzi sau cum sperăm să evolueze în următoarele decenii.

Spun asta gândindu-mă la fabula cu băiatul de la stână, care a dat alarma falsă ”Lupul!” de prea multe ori, până când nimeni nu a mai sărit când, într-adevăr, lupul a dat iama la oi.

De câte ori până acum ați auzit de sintagme precum ”încălzirea globală”, ”efectul de seră”, ”poluarea combustibililor fosili”, etc.? De foarte multe ori, bănuiesc. De atât de multe ori, încât sunt sigur că deja a devenit rutină orice atenționare privind acest subiect. Așa încât nu mai pare de natură să ne impresioneze informația conform căreia nivelul concentrațiilor de dioxid de carbon (CO2), metan (CH4) sau protoxid de azot (NH2O) au atins niveluri record în 2013. De vină pentru toate acestea sunt, în primul rând, arderea combustibililor fosili, de la cărbuni la petrol. Fără de care avem impresia că eșafodajul actualei societăți de consum se va prăbuși. Și nimeni nu își dorește asta, chiar dacă, mai mult sau mai puțin logic ori intuitiv, realizează că suntem pe un tobogan. Pe care coborâm, cu viteză din ce în ce mai mare…

Mai știți de Tratatul de la Kyoto? Da, acea frecție la picior de lemn pe care societățile avansate tehnologic, dar și producătoare de multă poluare, le-au aruncat-o în ochi ecologiștilor. În ziua de azi, cam orice analist cu capul pe umeri își dă seama că Tratatul de la Kyoto nu a avut rezultatele scontate. Iar Protocolul de la Montreal poate intra în aceeași categorie dezamăgitoare. Pentru că una dintre soluțiile de a scăpa de CFC a fost crearea unor substituți: HFC (hidrofluorocarbonați). Care, ce să vezi, contribuie cu 7% pe an (!) la încălzirea globală.

Să se revizuiacă, primesc, dar să nu se schimbe nimic!

Cum zicea nenea Caragiale? Mă rog, adaptat la situația de față, hai să ne facem că schimbăm ceva, chiar dacă vom ajunge și mai rău. Pentru că orice câștig pe partea stratului de ozon este anihilat de daunele din zona încălzirii globale, care afectează major clima Pământului. Cât de drastic este afectată clima? Autoritățile nu au un răspuns clar, iar savanții se feresc să dea cifre concrete. De parcă toată lumea se teme să nu provoace panică. În sprijinul acestei afirmații vine și politica din ce în ce mai accelerată de a exploata zăcămintele fosile: petrolul nu se va epuiza așa de repede, gazele de șist sunt așa-zisul garant al unei utopice independențe energetice, iar minele de cărbuni trebuie păstrate ca să nu afectăm comunitățile create în jurul lor.

Poluarea și efectele ei? Prostii debitate de intelectualii fanfaroni pe la televizor sau pur și simplu tâmpenii de-ale verzilor duși cu capul. Oamenii normali își văd de treabă, ținând în priză o economie din ce în ce mai șubredă. Care, la fel ca o mașină second hand (de fapt, mai degrabă ca un hârb de care s-a abuzat) va ceda, mai devreme sau mai târziu. Din simplul motiv că, dacă îți tai craca de sub picioare, vei cădea odată cu ea. Asta este, în realitate, imaginea societății bazate pe petrol și gaze. Față de o economie sustenabilă, bazată pe energii regenerabile, care e blamată cu înverșunare de petroliști și cei spălați pe creier cu ”aur negru”.

Concluzionând, de Ziua Internațională a Stratului de Ozon nu îmi vine să sărbătoresc. Ci, mai degrabă, să jelesc. Ignoranța noastră. Ubicuitatea și complacerea în false adevăruri. Viziunea defectuoasă. Ok, ”La Mulți Ani!”, stratule de ozon. Dar câți ani mai are omenirea, câtă vreme ne măsurăm evoluția doar în bani? Ne bucurăm că salvăm stratul de ozon (îl salvăm de prostia noastră, să ne-nțelegem), dar pe noi ne vom putea salva?