Canadienii de la ”Carbon Engineering” susțin că tehnologia gândită de ei este nu doar viabilă, ci ar putea aduce multiple avantaje, pe lângă eliminarea din atmosferă a unei cantități mari de CO2.
Pe scurt, cei de la ”Carbon Engineering” au realizat un sistem care ”aspiră” aerul, iar dioxidul de carbon din acesta este ”capturat” în proporție de 80%, grație unei soluții alcaline. Lichidul îmbogățit cu acest CO2 ajunge într-un sistem de regenerare, în care se extrage dioxid de carbon pur, iar lichidul este trimis înapoi, pentru reutilizarea în faza de ”capturare” a CO2-ului.
Evident, este nevoie și de un consum energetic pentru funcționarea dispozitivelor, precum și de căldură (în cadrul unui proces de calcinare, pentru descompunerea carbonatului de calciu). În faza inițială, sistemul utilizează gazul natural, dar în plan este integrarea cu sisteme de producere a energiei din surse regenerabile, pentru ca funcționarea dispozitivelor să fie complet nepoluantă.
Proiectanții susțin că, în testele de până acum, un modul-prototip (având dimensiuni rezonabile, de 3 metri înălțime și 12 metri lungime) a demonstrat că poate captura până la 100 kg CO2/zi. Iar, într-un an, un astfel de modul a capturat circa 2 tone de CO2, fără a întâmpina niciun fel de probleme în funcționare.
Mai mult, canadienii susțin că, prin combinarea modulelor de bază, tehnologia poate fi multiplicată chiar și cu un ordin de mărime de 20.000 de ori. Ceea ce ar însemna că o astfel de ”uzină” ar putea captura circa 40.000 de tone de CO2 anual (ca idee, vorbim de cantitatea de CO2 eliminată de circa 300.000 de vehicule convenționale într-un an).
Decarbonizarea pe cale naturală a atmosferei presupune eliminarea din atmosferă a circa 3,5 gigatone de CO2 anual. Însă, conform IPCC, pentru a evita creșterea peste 2 grade Celsius a temperaturii globale, omenirea ar trebui să elimine din atmosferă chiar și 10 gigatone de CO2 pe an. Deci ar însemna ca, până la jumătatea acestui secol, să fie nevoie de circa 250.000 de astfel de uzine, plasate pe întreg globul. Ceea ce deja reprezintă o oportunitate extrem de interesantă din punct de vedere business.
Principial, dioxidul de carbon pur care se obține poate fi presurizat și depozitat subteran – până la urmă, acesta fiind sensul sintagmei de ”decarbonizare a atmosferei”. Însă CO2-ul pur poate reintra în circuitul economic sub formă de… produs profitabil.
Pe de o parte, sunt câteva domenii care se bazează pe dioxidul de carbon – de exemplu, spuma folosită în stingătoare și care ar putea deveni o armă mult mai la îndemână pentru pompieri în cazul incendiilor la scară largă. Însă dioxidul de carbon poate fi utilizat și ca materie primă pentru fabricarea plasticului sau a cauciucului, înlocuind cu succes petrolul.
Însă probabil cel mai mare potențial ar fi utilizarea dioxidului de carbon pur, extras din atmosferă, pentru a realiza… combustibil pentru motoarele cu ardere internă. Acest combustibil ar reduce semnificativ poluarea, în condițiile în care dioxidul de carbon rezultat din ardere ar fi, practic, reciclat pentru a se produce din nou combustibil.
Cu alte cuvinte, ”capturarea” de CO2 ar putea fi o afacere de multe miliarde de dolari, ceea ce, cu siguranță, va atrage atenția actualelor companii petroliere. Ale căror investiții în această tehnologie ar putea grăbi procesul de stopare a creșterii poluării rezultate din utilizarea cărbunilor, petrolului și gazelor naturale.
Compania ”Carbon Engineering” are ca obiectiv realizarea primei facilități industriale pentru capturarea dioxidului de carbon în anul 2017. Dacă rezultatele vor fi, într-adevăr, viabile, s-ar putea ca, începând cu 2020, să fie puse în vânzare astfel de ”uzine”, capabile să captureze minimum o megatonă de CO2 anual. Ceea ce, în paralel cu stoparea utilizării combustibililor fosili, va însemna că ne vom permite luxul de a fi optimiști în legătură cu evitarea extincției din cauza încălzirii globale.
