Din ”dubă flower-power”, acest VW Bus a ajuns mașină solară

Pentru unii, a avea o mașină alimentată doar de soare nu mai este o utopie. Dovada o face acest simpatic VW Bus din 1966, transformat într-o mașină care funcționează doar pe baza energiei solare. Cum?

Nu de mult am văzut că, în cadrul curselor dedicate mașinilor alimentate de la soare, vehiculul Stella Lux promite o autonomie de 1.000 km, în condițiile în care poate transporta 4 pasageri. Vorbim, însă, de o mașină ale cărei aplicații în lumea reală sunt, practic, zero.

vw bus solar daniel theobald - ecoprofit 3
Panourile solare sunt mai lungi decât mașina. Deci atenție la manevrele de parcare…

În cazul de față, avem o cu totul altă propunere: o adevărată familistă transformată într-un vehicul solar, foarte practic. E adevărat, autonomia maximă e departe de cei 1.000 km ai lui Stella Lux, dar proprietarul, Daniel Theobald, consideră că soarele îi asigură suficientă energie pentru a-și duce copiii la școală sau pentru a merge la cumpărături cu familia.

Daniel Theobald este CTO la compania Vecna Technologies, specializată în soluții robotice și de IT dedicate domeniului sănătății. Prin urmare, are și know-how-ul, și mijloacele de a transforma o ”dubiță flower-power” într-o mașină eco invidiată de toată lumea.

Theobald are o familie numeroasă (7 copii…), iar, în acest moment, niciun producător nu oferă un model electric sau măcar hibrid care să fie capabil să transporte o familie atât de mare (cu părinții, 9 persoane). Deci a intervenit logica inginerească: dacă nu ai ce mașină să cumperi, fă-ți o mașină!

vw bus solar daniel theobald - ecoprofit 1
Un simbol al epocii ”Flower Power” a devenit un exponent al tehnologiei ”sun power”

Decizia de a cumpăra un VW Bus încăpător nu a ținut de spiritul hippiot ”flowe-power” – deși acum efectul conex se observă imediat în zâmbetele și saluturile celor care văd mașina. Ideea de bază, pe lângă a avea o mașină cât mai încâpătoare, a fost de a utiliza o mașină cât mai simplă din punct de vedere tehnic și cât mai ușoară.

După ce ”vechitura” a trecut printr-un proces migălos de restaurare estetică, Daniel Theobald și echipa sa de ingineri de la Vecna Technologies au ”scăpat” de sistemul de propulsie convențional, înlocuindu-l cu unul 100% electric.

Dar au făcut un pas suplimentar important: au modificat sistemul de alimentare a bateriilor pentru ca acestea să fie încărcate de la soare. Iar asta prin intermediul a 10 panouri fotovoltaice, montate pe acoperișul mașinii și care dau impresia că Theobald transportă o bucată mare de tablă, mai lungă decât mașina…

vw bus solar daniel theobald - ecoprofit 2
Cum sună asta: 50 km consumând doar energie solară…

Rezultatul: autonomia minimă a ”dubei solare”, când soarele este acoperit de nori, se cifrează la 20 de mile (circa 30 km). Uzual, mașina parcurge cam 30 de mile (aproape 50 km) cu un ”plin” de energie, fiind, practic, un laborator ambulant, căruia i se aduc permanent îmbunătățiri.

Inițial inginerii au încercat să asigure alimentarea motorului direct de la panourile solare, dar acest lucru a limitat drastic accelerațiile și vitezele, deoarece puterea de moment furnizată de panourile solare era insuficientă. Deci a fost necesară utilizarea bateriilor litiu-ion, pentru stocarea energiei. Apoi a fost optimizată aerodinamica, prin coborârea distanței la sol, utilizarea unor jante din aliaj speciale și remodelarea unor elemente ale caroseriei. Nu în ultimul rând, prin adăugarea unor ultracapacitori, s-a rezolvat problema consumului prea mare de energie din baterii la accelerații.

vw bus solar daniel theobald - ecoprofit 5
Dacă nu există o ”dubă” electrică, fă-ți tu una – asta a fost filosofia lui Daniel Theobald

Echipa de la Vecna Technologies nu s-a oprit aici: un alt inginer a achiziționat și el un astfel de VW Bus, care urmează să fie echipat cu o tehnologie similară. Dar, de această dată, cu scopul de a perfecționa soluțiile, astfel încât compania să poată face un business profitabil din vehiculele solare – de exemplu, primele vizate sunt utilitarele de pe aeroporturi, care nu necesită distanțe mari de deplasare.

Prețul pentru convertirea în mașină solară a acestui VW Bus din 1966 (adică o mașină de acum o jumătate de secol…) se ridică la 30.000 USD, estimativ. O sumă mare, într-adevăr, dar perfect justificată de modalitatea de propulsie a mașinii, care înseamnă cu adevărat zero emisii – sursa de alimentare este doar soarele.

Cu alte cuvinte, s-ar putea ca domeniul auto să fie mult mai aproape decât se crede de propulsia 100% ecologică. Adică de a utiliza doar energia soarelui. O eficiență cât mai bună a panourilor solare (pe care o anunță, de exemplu, tehnologia cu perovskit) și a soluțiilor de stocare a energiei în baterii, alături de soluții inginerești pentru o masă cât mai redusă (cum este utilizarea CFRP) sunt pașii necesari pentru a avea mașini care, într-adevăr, nu poluează absolut deloc.