Experiment reușit: emisii de CO2 captate și stocate în bazalt

Tehnologiile de captare și stocare a dioxidului de carbon (CCS – Carbon Capture and Storage) sună foarte bine în teorie, dar, în practică, pașii sunt foarte timizi, iar rezultatele aproape invizibile. Pe acest fond de expectativă, un recent studiu publicat în Science vine să mai învioreze lucrurile și să ne dea speranța că putem „repara” problemele pe care le creăm din cauza CO2-ul în exces, rezultat din activitățile umane.

Proiectul CarbFix (rezultat al cooperării dintre inginerii de la centrala geotermală Hellisheidi, din Islanda, respectiv cercetători de la mai multe universități, printre care Columbia University sau Universitatea din Copengaha) prezintă prima încercare reușită de „geo-injecție” a dioxidului de carbon în straturile de bazalt, unde acest gaz cu efect de seră poate rămâne „captiv”, fără a mai ajunge în atmosferă.

captare-co2-stocare---ecoprofit-2
Între 95% și 98% din dioxidul de carbon injectat în straturile bazaltice s-a mineralizat în mai puțin de doi ani, ceea ce e un rezultat neașteptat de bun

Studiul derulat pe parcursul a doi ani a arătat că fenomenul de absorbție a CO2 în straturile de bazalt e mult mai rapid decât se credea: deși cercetătorii estimau că e nevoie de sute sau mii de ani, realitatea a demonstrat că, în doar câteva luni, amestecul de dioxid de carbon, hidrogen sulfurat și apă, injectat la adâncimi între 400 și 800 de metri, se transformă în minerale carbonatate. Pe scurt, CO2-ul se transformă în rocă bazaltică.

Rezultatele sunt promițătoare, dar trebuie reținut că vorbim, deocamdată, de un experiment la scară foarte mică. Până acum, în cele opt puțuri experimentale au fost stocate circa 5.000 de tone de CO2 anual – în condițiile în care omenirea produce o cantitate de aproape 40 de miliarde de tone de CO2 în fiecare an (adică de aproape 10 milioane de ori mai mult!).

În plus, emisiile de CO2 ale unei centrale geotermale sunt de numai 5% față de cele ale unei termocentrale convenționale comparabile, deci apar probleme logistice majore în privința adoptării soluției experimentate în Islanda. Alături de necesarul unor investiții imense, respectiv de timpul de așteptare până când se obține efectul scontat (deși nimeni nu poate estima care ar fi implicațiile stocării în subteran, sub fomă de minerale, a unor cantități așa de mari de dioxid de carbon).

Deocamdată, chiar dacă experimentul CarbFix reprezintă un succes în sine, trebuie reținut că se bazează pe captarea dioxidului de carbon care se emite în timpul funcționării unei centrale. Însă nu răspunde și necesității de a capta dioxidul de carbon excendentar existent deja în atmosferă, în urma a peste un secol de exploatare intensivă a combustibililor fosili. Ceea ce, din păcate, reprezintă un pericol din ce în ce mai mare pe zi ce trece, deoarece accelerează încălzirea globală.