În orașe, nivelul de poluare crește galopant

poluare-orase---ecoprofit-1

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, monitorizarea nivelului de poluare din ultimii doi ani într-un număr de 3.000 de orașe de peste 100.000 de locuitori, din 103 țări, ne arată o concluzie cel puțin alarmantă: peste 80% dintre cei care locuiesc în mediul urban sunt expuși la un nivel de poluare peste limitele admise.

În cazul țărilor sărace sau în curs de dezvoltare, procentul populației expuse le concentrații mari de poluanți ajunge la 98%, în timp ce în orașele din țările dezvoltate procentul scade până la 56%. Cele mai periculoase substanțe nocive sunt considerate PM10 și PM2,5 (care conțin sulfați, nitrați și „carbon negru”). De exemplu, dacă limita maximă admisă pentru PM10 este de 20 μg/m3 , în cele mai multe cazuri se înregistrează valori medii de 70 μg/mmergându-se până la extreme de 10-15 ori mai mari decât limitele admise.

OMS estimează că, din cauza creșterii riscurilor de boli cardiovasculare, de infarcturi și cancer pulmonar, anual se înregistrează circa 3 milioane de decese premature. Mai mult, în urma unui studiu realizat pe un număr de aproape 800 de orașe, în perioada 2008-2013, s-a constatat că, în ciuda măsurilor de reducere a poluării anunțate de municipalități, aparatele au înregistrat o creștere medie a poluării atmosferice de circa 8%.

Cele mai afectate aglomerări urbane se regăsesc în zona Asiei de sud-est și în zona est-mediteraneană (care include atât Orientul Mijlociu, cât și unele țări nord-africane). Cel mai poluat oraș este considerat acum Onitsha, un port din sud-estul Nigeriei, care surclasează capitala Indiei, New Delhi, până nu demult „liderul” topului celor mai poluate metropole.

Foarte important de menționat este rolul primordial al transporturilor la creșterea continuă a poluării din mediul urban: procentul variază între 25% (în țările dezvoltate) și 75% (în cele sărace sau în curs de dezvoltare), fiind foarte clar că trebuie luate urgent măsuri împotriva vehiculelor cu motoare cu ardere internă.

SHARE