Manifestațiile de la COP21 sunt înlocuite de un protest simbolic al… încălțărilor

Deși anunțate cu mult timp înainte de summit-ul COP21 Paris 2015, manifestațiile activiștilor de mediu în capitala Franței au fost sistate din rațiuni de securitate, pe fondul amenințării teroriste după atacurile de Paris din 13 noiembrie. Marșuri au, însă, loc în alte mii de capitale și orașe de pe tot globul, oamenii dorind astfel să pună presiune pe factorul politic pentru a lua decizii radicale la COP21.

În mod interesant, marșurile din Paris au fost înlocuite de o acțiune-simbol: în ”Place de la Republique” au fost adunate mii de perechi de încălțări, însoțite de diverse mesaje, o imagine metaforică pentru ceea ce ar fi avut de comunicat zecile de mii de demonstranți:

Faptul că atentatele teroriste de la Paris au dus la măsuri mult mai drastice de siguranță nu e de natură să pericliteze COP21, consideră specialiștii. Mai mult, unii susțin că, tocmai datorită acestor atacuri și a valului de empatie și solidaritate al întregii lumi cu drama pariziană, s-ar putea ca, de data aceasta, liderii lumii chiar să ajungă la un acord istoric pe tema schimbărilor climatice.

Deocamdată, un impediment major este refuzul SUA (care se numără printre cei mai mari poluatori pe plan global, alături de China și India) de a accepta impunerea unor obiective anti-poluare care să aibă caracter obligatoriu. Asta în timp ce grupul țărilor insulare militează pentru limitarea creșterii temperaturii globale la maximum 1,5 grade Celsius (față de perioada pre-Revoluției Industriale), nu 2 grade Celsius. Cum deja temperatura medie a crescut cu un grad, asta ar însemna măsuri și mai drastice decât cele pe care sunt dispuse să și le asume majoritatea națiunilor, în special cele dezvoltate.

O altă mare problemă, care, cu siguranță, va face dezbaterile de la COP21 foarte dure, ține de necesitatea omenirii de a reduce, până la eliminarea totală, utilizarea combustibililor fosili (arderea acestora fiind principala cauză a poluării produse de oameni). Este o provocare foarte delicată, deoarece economiile cele mai puternice din lume se bazează, încă în mare măsură, pe industria din domeniul cărbunilor, petrolului și gazelor naturale. De la COP21 se așteaptă decizia de a renunța total la combustibilii fosili înainte de 2050, deci nu doar în 2100, cum și-au luat angajamentul cele mai dezvoltate țări de pe mapamond acum câteva luni.

Urmează, așadar, două săptămâni cu adevărat de foc, COP21 urmând să demonstreze dacă factorul politic este subordonat oamenilor ori, dimpotrivă, unor interese economico-financiare, care riscă să ne ducă pe un ”tobogan” fără întoarcere. Aflăm de luni încolo.

AFLĂ MAI MULTE DESPRE COP21 PARIS 2015