Proiectul Nomadic Power ”MobileBattery” primește un grant de 2 mil. euro de la UE

În cadrul programului ”Europe's Nex Innovative Leader”, Comisia Europeană a selectat pentru susținere financiară proiectul companiei germane Nomadic Power, dintr-un număr de aproape 800 de proiecte de mobilitate sustenabilă. Iată care sunt atuurile ideii ”MobileBattery”.

nomadic range extender remorca baterii - ecoprofit 0

Nomadic Power este unul dintre multele start-up-uri din domeniul mobilității electrice, dar singurul care a reușit să convingă oficialii UE că merită să primească un grant de 2 milioane de euro pentru a se dezvolta și a se transforma într-un business de succes și care să contribuie serios la asigurarea sustenabilității în transportul personal.

Ideea pe care se bazează ”MobileBattery” este cea de rent-a-… battery. Adică de închiriere a unei remorcuțe dotată cu baterii, care să asigure creșterea autonomiei mașinilor electrice la voiajele lungi pe autostrăzi. Remorcile ”Nomad” pot fi dotate cu baterii având capacități variind între 40 și 85 kWh, autonomia maximă oferită cifrându-se la 500-600 km, cel puțin în teorie și având în vedere o viteză maximă de deplasare de 100 km/h.

nomadic range extender remorca baterii - ecoprofit 107Principial, cei de la Nomadic Power doresc să urmeze exemplul rețelei Supercharger a Tesla Motors. Adică să creeze stații de închiriere în zonele de autostradă, pe rutele cele mai circulate pentru început, care să le asigure posesorilor de mașini electrice 100% posibilitatea de a parcurge distanțe mai mari decât le permit bateriile propriilor automobile.

Cei interesați trebuie să se înscrie în viitorul ”club” Nomadic Power, compania urmând a le asigura și adaptarea pe mașini a accesoriilor necesare pentru tractarea remorcilor Nomad. Utilizarea acestora va fi mai simplă și mai rapidă decât alimentarea la benzinărie sau încărcarea din stațiile Supercharger – utilizatorul pur și simplu va atașa o remorcuță de mașina sa, timpul de manipulare estimat fiind mai mic de un minut.

nomadic range extender remorca baterii - ecoprofit 105Deocamdată, nu se cunosc detalii despre costurile acestui program ”MobileBattery”. Dar, dat fiind că majoritatea utilizatorilor de mașini electrice ar avea nevoie de acest serviciu în cel mult jumătate dintr-un an (150-200 de zile), se estimează că nivelul cheltuielilor necesare pentru drumurile lungi ar fi oricum mai redus decât cel necesar acum pentru combustibil, în aceleași condiții de kilometraj anual. În condiții de emisii zero.

nomadic range extender remorca baterii - ecoprofit 109În plus, remorcile Nomad ar utiliza energia solară, curentul fiind produs de panourile fotovoltaice montate în aceste stații de închiriere. Pe lângă toate acestea, cei de la Nomadic Power au pus la punct și un sistem inteligent de management și de monitorizare a utilizării acestor dispozitive, astfel că remorcuțele Nomad pot avea chiar și rol de alimentare pentru locuințe, dacă este necesar.

Probabil cel mai important aspect al ideii ”MobileBattery” ține de eliminarea, în parte, a presiunii actuale asupra producătorilor de baterii auto, de a le face mai eficiente și mai ieftine. Practic, mașinile electrice actuale și din viitorul apropiat oferă o autonomie reală în jurul a 200-300 km, arhisuficient pentru necesitățile zilnice în regim urban și periurban. Iar închirierea unor astfel de remorci Nomad rezolvă cu brio problema transportului ocazional la distanțe mai mari. Cel puțin de dragul diversității eco-mobilității, sperăm ca ”MobileBattery” să devină un business de succes cât mai repede.