Smartflower, primul sistem solar ”all-in-one”. Și o idee inedită de design

smartflower solara fotovoltaice - ecoprofit 0

Începând cu 2011, doi austrieci pasionați de tehnologie s-au gândit să creeze un sistem fotovoltaic diferit față de ce vedem la ora actuală pe piață. Iar cea mai bună sursă de inspirație din natură a fost floarea soarelui, care a dus la realizarea acestui produs foarte interesant: Smartflower.

smartflower-solara-fotovoltaice-ecoprofit
”Tulpina florii” este reprezentată de soclul în care sunt montate elementele sistemului de stocare și distribuție a curentului produs de panouri

Smartflower conține un soclu, în care avem un sistem de stocare a energiei produse de panourile fotovoltaice (”tulpina florii”), conținând bateriile, inverterul, chargerul și modulul de control. Bateriile sunt de tip LiFePo4 și sunt garantate pentru 5.000 de cicluri de încărcare/descărcare (descărcare până la maximum 50%). Sunt oferite două pachete de baterii: pentru aplicații total off-grid (baterii de 4,6 kWh), respectiv pentru conectare la rețea (baterii de 2,3 kWh). Există mai nou și o versiune pentru încărcarea vehiculelor electrice.

Apoi vine ceea ce diferențiază total acest sistem de actualele panouri fotovoltaice: ”petalele florii”. Adică 12 panouri fotovoltaice, de formă triunghiulară, care formează un disc de mari dimensiuni, cu o suprafață totală de 18 metri pătrați. ”Discul” beneficiază de un sistem de ghidaj, pe două axe, prin care este urmărită traiectoria soarelui pe timpul zilei pentru ca razele acestuia să bată cât mai perpendicular pe celulele fotovoltaice. Datorită sistemului ”sun tracking”, Smartflower promite o eficiență cu 40% mai bună decât a panourilor clasice, montate într-o poziție fixă pe acoperiș.

Însă cireașa de pe tort o reprezintă capacitatea ”petalelor” de a se… strânge, odată ce soarele apune. Cele 12 panouri se pliază și, în acest timp, se și auto-curăță, eliminând necesitatea mentenanței permanente. Dintr-un punct de vedere pragmatic, poate părea o ”găselniță” inutilă (deoarece în ecuație mai apar niște motorașe suplimentare). Dar, din punct de vedere al conceptului, Smartflower este cu adevărat o propunere inedită, dedicată în primul rând amatorilor de gadgeturi.

smartflower solara fotovoltaice - ecoprofit 2
Un sistem Smartflower este montat la Paris, în așteptarea summit-ului COP21 pe tema schimbărilor climatice. Poate îi va influența pozitiv pe participanți

Pentru că vorbim de un produs realizat în Austria, creatorii Smartflower afirmă că dispozitivul lor poate atinge o durată de funcționare chiar și de 25 de ani – cu excepția bateriilor, care, din cauza tehnologiei mai ieftine, trebuie schimbate o dată la 5 ani, în medie. În funcție de regiunea în care este plasat acest sistem, el poate produce între 3.400 și 6.200 kWh – în condițiile în care o gospodărie obișnuită din Europa se estimează că are nevoie de circa 4.000 kWh/an, în medie.

În cazul panourilor fotovoltaice obișnuite este nevoie de un calcul al necesarului de consum, după care se face proiectul pentru câte panouri este nevoie și ce fel de dispozitive conexe sunt necesare, iar apoi vin bătăile de cap cu montajul pe acoperiș și, ulterior, mentenanța corespunzătoare. În cazul lui Smartflower, însă, vorbim de un sistem ”la cheie”, care trebuie doar transportat în locul unde este nevoie de el, montat și conectat la rețeaua electrică a casei (și, pentru aplicațiile on-grid, la cea generală).

Deoarece vorbim, practic, de o producție de serie, costurile de industrializare sunt reduse. Prețurile variază în funcție de mai mulți factori, Smartflower pornind în Austria de la circa 15.000 de euro (fără TVA), în cost fiind cuprinse atât sistemul, cât și operațiunile de montaj. Este, într-adevăr, un sistem relativ scump, dar o parte din preț este justificat de ineditul concepției, Smartflower fiind o adevărată reușită în materie de design.

  • Doc

    Sunflower are toate calitatile insa costul este 10 Eur / W :thumbdown:

    • Asa e, nu se vrea o solutie ieftina, ci una inedita – iar designul si inovatia ideii se platesc.