Supereroii ECO sunt printre noi. Ba chiar în fiecare dintre noi

supereroi-eco-ecoprofit-0

”Supereroi eco” – probabil vă vine să râdeți auzind această sintagmă. O fi vorba de Captain Planet? Sau de Superman care poate decarboniza atmosfera? Ori poate Hulk se poate lupta în locul nostru cu schimbările climatice?

Nicidecum. Supererorii eco nu sunt personaje de desene animate sau benzi desenate. Sunt oameni obișnuiți, dar care au decis să iasă din confortul ignoranței și să ia măsuri pentru a contracara poluarea. Fie că vorbim de o misiune aproape imposibilă de a planta un milion de copaci într-o zi, fie că vorbim de curățarea unui munte de gunoaiele lăsate în urmă de turiști, fie că vorbim pur și simplu de curățarea zonei verzi din fața blocului.

Această ultimă ”îndeletnicire” m-a făcut să mă gândesc la sintagma ”supererou eco”. Pe care i-o atribui domnului X, care a vrut să rămână anonim.

supereroi-eco-ecoprofit-1
Elevii din clasele V-VIII sunt un public foarte atent și curios. E o plăcere să ții prezentări interactive în fața lor

Nu cu mult timp în urmă, am participat alături de cei de la Revista Știință și Tehnică la o nouă sesiune de prezentări, într-o nouă școală, în fața unor noi elevi și profesori. Doar că, de data asta, mini-conferința S&T s-a combinat și cu o acțiune a Guerilla Verde, axată pe prezentarea programului ”Every Can Counts” (program european dedicat colectării dozelor din aluminiu). Ceea ce se potrivea de minune cu prezentarea mea despre motivele pentru care trebuie să reciclăm și să trecem de la economia liniară la una circulară.

Dar nu despre evenimentul ăsta vreau să vorbesc acum, ci despre domnul X.

Chiar lângă școala unde urma să țin prezentarea, am observat, destul de surprins, un domn în trening, care strângea frunzele și sticlele din plastic și alte deșeuri din spațiul verde aferent blocului. Nu avea însemnele lucrătorilor de la REBU, așa încât curiozitatea m-a făcut să intru în vorbă cu el. Mai ales că avea o figură normală, jovială, genul care îți dă de înțeles că ai în față o persoană civilizată.

Am aflat că domnul X stă în blocul respectiv de peste 20 de ani, iar de prin 2000 se ocupă de menținerea spațiului verde din fața blocului. Nu a întregului spațiu din jurul blocului, ci doar a parcelei spre care dau și geamurile apartamentului său (parcelă care, de altfel, e apropiată char de intrarea în școală). Și face acest lucru fără a fi plătit de nimeni: în parte e vorba de hobby, dar mai mult e vorba de responsabilitate. În condițiile în care nu vorbim de un pensionar cu timp berechet, ci de un salariat, care face acest lucru în timpul său liber – când alții preferă să se tolănească în fața televizorului cu o bere sau să-și ardă creierii cu un joc pe calculator ori cine știe ce altceva.

”Și nu vă ajută nimeni?” am întrebat cumva automat, deși eram destul de conștient că e foarte probabil o întrebare retorică. Din familie îl mai ajută cineva din când în când, dar din bloc, nimeni. Sunt mulți care îi dau sfaturi, poate îl mai și încurajează – dar nimeni, absolut niciun vecin nu i s-a alăturat în demersul său, în toți anii ăștia. Din păcate, sunt destui care continuă să arunce de sus te miri ce prostii pe geam, de la pet-uri de bere la șervețele sau resturi de mâncare. Dacă veșnicia s-a născut la sat, mitocănia clar sălășluiește la bloc. Și nu dă semne că ar vrea să se civilizeze.

Mi-a arătat grădina blocului de vis-a-vis, care arăta chiar foarte frumos. Asta pentru că de ea se ocupă niște pensionari, care plantează flori, îngrijesc copăceii, își ocupă aproape tot timpul cu asta, când nu le vin nepoții în vizită. Însă el, domnul X, nu își permite mai mult de o deratizare de două, maximum trei ori pe săptămână. ”De ce faceți asta?”. Pentru că e normal. Pentru că nu vrea să vadă gunoaie și delăsare când se uită pe geam. Pentru că un spațiu verde curat îți dă o stare de bine. Pentru că speră că, cine știe, poate fi un mic exemplu și pentru alții, în special pentru ăștia mici, ei cresc în lumea pe care o facem noi.

Am vrut să-i fac poză, să-l pun la ”panoul de onoare”, să îl dau exemplu, să încerc să-i promovez povestea prin mass-media. A refuzat politicos. Nu crede în efectul unei asemenea promovări și nu vrea să devină bătaia de joc a unui public care înțelege anapoda orice. Se mulțumește să-și facă treaba așa cum crede el că e necesar. Dacă alții îl aprobă, bine. Dacă nu, iar bine. Dacă râd de el, păcat, dar nu-l interesează părerile proștilor. Nu vrea să îi forțeze pe ceilalți să îi ia exemplul. Ține de fiecare să înțeleagă ce e rău și ce e bine.

”Dați-mi voie să vă strâng mâna, măcar atât să fac” am zis. Domnul X, vizibil emoționat, și-a dat jos mănușile de grădină și am simțit o strângere caldă, relativ fermă, dar foarte prietenoasă. Era uimit, dar și bucuros, că, uite, până la urmă cineva îi apreciază eforturile. Nu suficient, am zis, pentru că ar trebui să sar gărdulețul și să-l ajut. Însă, din coincindeță sau nu, eu trebuie să țin o prezentare în școala de alături despre reciclare. Iar întâlnirea cu Domnul X m-a inspirat extraordinar.

I-am dat o carte de vizită. ”Dacă, totuși, simțiți nevoia unui mesaj pentru ceilalți, vă rog mult, scrieți-mi un mail pe Ecoprofit, nu trebuie să fie semnat, puteți scrie ce vreți, poate îi va inspira și pe alții”. Adevărul este că inspirația nu vine doar din cuvinte, ca și cele pe care le citiți acum, ci văzându-l pe Domnul X la treabă, strângând frunzele și pet-urile și alte deșeuri aruncate peste gard sau de la etajele superioare.

Pe Superman l-am văzut doar în benzi desenate sau în filme, apărându-ne de te miri ce monștri și personaje negative fictive. Pe Domnul X l-am văzut pe viu, luptând conștiincios cu meltenismul și indolența vecinilor. De fapt, a noastră, ca umanitate. L-am lăsat în grădina blocului și m-am îndreptat spre școală. Iar, la finalul prezentării despre reciclare, în fața unui public foarte curios și atent, le-am spus copiilor despre Domnul X. Și i-am rugat, dacă pot, când îl văd să-l felicite, să îi strângă mâna, să-l aplaude. Ba chiar să îl ajute pentru două-trei minute. Ar însemna enorm pentru Domnul X. Dar și pentru ei, copiii, care ar înțelege mai bine de ce trebuie să protejăm natura și să nu ne batem joc de ea.

Da, supereroii ECO există printre noi. Și cine râde de această sintagmă e doar un eco-ignorant care merită compătimit. Acum ar trebui să ne punem cu toții o întrebare importantă: suntem și noi supereroi ECO sau doar niște eco-ignoranți?