Cum pot genera energie viaductele, podurile și autostrăzile

În timp ce România face pași mărunți cu infrastructura de autostrăzi, în alte părți ale Europei se fac pași mari înainte cu adaptarea unor idei inedite în cadrul infrastructurii existente. Cele mai interesante exemple, în continuare.

viaduct pod eolian panouri fonice solare - ecoprofit 0

Acum, că România este, în sfârșit, legată de Europa prin autostrada Arad-Nădlac, e cazul să tragem autoritățile de mânecă și să le arătăm ce lucruri interesante se pot realiza când ai voință și o infrastructură rutieră modernă.

Panouri fonice… solare

Rulajul mașinilor cu viteze mari pe autostrăzi produce zgomote, iar soluția găsită de autorități încă de acum câteva decenii a fost de a monta niște panouri care să amortizeze acest zgomot, în special în zonele unde autostrăzile sunt foarte apropiate de locuințe.

Cercetătorii de la Universitatea Tehnică din Eindhoven, Olanda, consideră că aceste panouri pot face și mai mult. Așa încât au demarat proiectul Solar Noise Barrier (SONOB), care presupune integrarea în aceste panouri fonice a unor celule fotovoltaice, în scopul de a produce energie de la lumina soarelui.

Panourile sonice solare utilizează tehnologia LSC (”luminiscent solar concentrator” – concentrator luminiscent de energie solară), prin care lumina soarelui este absorbită de o folie semi-transparentă colorată și direcționată spre celulele solare integrate în rama panoului.

viaduct pod eolian panouri fonice solare - ecoprofit 1În teorie, un kilometru de astfel de panouri fonice solare ar trebui să asigure energia necesară pentru 50 de case timp de un an sau pentru ca o mașină electrică să parcurgă 900.000 km. În practică, vom afla peste un an care sunt rezultatele și dacă această idee are un viitor serios și poate da naștere unui nou business ecologic.

Proiectanții sunt foarte încrezători în performanțele pe care le promite SONOB, adăugând că panourile fonice solare au un cost scăzut de fabricație și funcționează și când este înnorat. Deci potențialul este foarte ridicat, mai ales dacă ne gândim la câte mii de kilometri de autostrăzi sunt în Europa.

Eoliene integrate în viaducte și poduri

În multe locuri din Europa, autostrăzile și șoselele trec prin zone cu teren foarte variat, care a impus construcția de viaducte și poduri înalte. Dar cum ar fi dacă aceste construcții grandioase ar putea servi și unui alt scop: cel de producere a curentului electric.

viaduct pod eolian panouri fonice solare - ecoprofit 2Ideea de bază presupune integrarea unor eoliene în structura viaductului, în general în zonele unde acestea sunt construite vânturile având activitate intensă. Încă din 2011 un grup de arhitecți italieni a imaginat așa ceva, dar proiectul lor părea prea ambițios: pe lângă eoliene, viaductul era dotat și cu o șosea solară, pasaje pietonale și zone verzi.

Ideea eolienelor integrate în viaducte revine serios în actualitate odată cu un amplu studiu realizat în colaborare de spaniolii de la Universitatea SIANI, din La Palmas de Gran Canaria, respectiv britanicii de la Universitatea Tehnică Kingston.

Aceștia au realizat o simulare complexă pe calculator, luând ca bază viaductul Juncal din Gran Canaria, pe care au fost ”montate” virtual două eoliene. Prin calcule ținând de dinamica fluidelor, a reieșit că două turbine de 0,25 MW ar putea genera în teorie suficientă energie pentru alimentarea a 450-500 de case timp de un an, echivalentul evitării poluării cu circa 140 de tone de CO2 anual.

viaduct pod eolian panouri fonice solare - ecoprofit 3Din calcule a reieșit că pot fi adoptate și alte configurații: foarte interesantă este cea având 24 de turbine mici, care au o producție mai mare de energie pe unitatea de suprafață. Această idee a fost promovată inițial de arhitecții italieni, din considerente estetice, însă acum s-a demonstrat că este viabilă și din punct de vedere practic.

Este de așteptat ca, în curând, compania ZECSA din Insulele Canare să testeze în condiții reale această soluție, odată rezolvate detaliile constructive și de rezistență a structurii. Dacă proiectul pilot va avea succesul scontat, s-ar putea ca ”peisajul” autostrăzilor suspendate să se modifice radical.

Așadar, nu ducem lipsă de idei pentru a avea o infrastructură rutieră sustenabilă, mai ales că aceste idei promit să se transforme rapid și în business-uri profitabile. Este nevoie, însă, de o viziune unitară și de direcționarea (și dimensionarea) corectă a investițiilor pentru a avea realmente o infrastructură ”verde”.